Antena 3 CNN Politică Ministrul Meleşcanu (MAE), audiat la DNA: Dosarul OUG 13, o încercare de doborâre a Guvernului Grindeanu

Ministrul Meleşcanu (MAE), audiat la DNA: Dosarul OUG 13, o încercare de doborâre a Guvernului Grindeanu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:39 21 Feb 2017 Modificat la 11:39 21 Feb 2017

UPDATE 11.39 - Ministrul Teodor Meleșcanu a spus marți, după o oră și jumătate de audieri la DNA, că a fost citat ca martor și a dat toate informațiile despre cum a fost redactată OUG 13 și avizul dat de Ministerul de Externe, pe care el îl conduce. 

”M-au întebat de modul cum s-a desfășurat procesul de adoptare a OUG 13, am spus tot ce am știut. Din punctul meu de vedere, s-a respetat legea”, a spus ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, marți, la ieșirea de la DNA.

Întrebat dacă el crede că prin acest dosar se încearcă doborârea Guvernului Grindeanu, Meleșcanu nu a negat. ”Da, e una din posibilități”.

De asemenea, întrebat de presă, dacă pe fondul reacțiilor publice și al celor internaționale, crede că guvernul ar trebui să se retragă, Teodor Meleșcanu a răspuns: ”Nu cred că asta e soluția, trebuie să se îndeplinească programul de guvernare”.

----------------------------

Știrea inițială 10.03

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a ajuns marți dimineață la sediul DNA, unde va da explicații în Dosarul Ordonanței 13, de modificare a Codurilor penale.

Meleșcanu este al treilea ministru din Guvernul Grindeanu care este audiat în Dosarul celebrei OUG 13, după Grațiela Gavrilescu și Carmen Dan.

Luni, ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a prezentat la DNA, unde a fost audiată, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări privind OUG 13/2017

Săptămâna trecută, s-au prezentat la DNA şi secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, ei fiind audiaţi de procurori în dosarul privind Ordonanţa 13

Anterior, au fost audiaţi la DNA, în acelaşi dosar, procurorii Oana Schmidt-Hăineală şi Constantin Sima, foşti secretari de stat în Ministerul Justiţiei. 

Nu este exclus nici ca fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, să ajungă să fie audiat la DNA.

Ordonanţa de urgenţă 13 a fost abrogată prin OUG 14 emisă de acelaşi Guvern Grindeanu.

La începutul lunii februarie, DNA confirma faptul că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative şi că se efectuează acte procedurale. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole