Violenţele la un miting paşnic, democratic sunt inacceptabile, susţine ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, care îşi doreşte ca, în anul Centenarului, tensiunile din societatea românească să nu escaladeze dincolo de dialog.
"Violenţele la un miting paşnic, democratic sunt inacceptabile, protestele paşnice sunt un exemplu de exercitare legitimă a democraţiei. Sunt convins că o mare parte dintre cei prezenţi la această manifestaţie au dorit să-şi exercite dreptul fundamental la exprimare politică, însă este foarte important ca acesta să nu escaladeze în violenţe", afirmă Meleşcanu într-un mesaj postat pe Facebook.
El subliniază că România, ca stat membru al UE, condus de un Guvern ales în mod liber, democratic, consideră libertatea de exprimare un drept fundamental şi ţine cont de acest lucru în toate acţiunile sale.
"Îmi exprim public regretul profund cu privire la existenţa de răniţi în rândurile manifestanţilor şi jurnaliştilor care îşi exercitau profesia, dar şi al forţelor de ordine. În anul Centenarului, îmi doresc ca tensiunile din societatea românească să nu escaladeze dincolo de dialog. În acest an festiv al Unirii noastre, trebuie să ne amintim că suntem un singur popor, că ne dorim să continuăm ceea ce au început înaintaşii noştri în 1918", spune ministrul Afacerilor Externe.
Totodată, Meleşcanu îi asigură pe partenerii euroatlantici că România rămâne devotată principiilor şi valorilor comune şi că va continua să acţioneze în consecinţă.