Antena 3 CNN Coronavirus Ministrul Costache: 90% din cazurile de coronavirus sunt de import

Ministrul Costache: 90% din cazurile de coronavirus sunt de import

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:25 18 Mar 2020 Modificat la 08:25 18 Mar 2020

Cu toate acestea, România este mult sub capacitatea de explozie a sistemului sanitar.

„Suntem mult sub capacitatea de explozie a sistemului sanitar. De aceea suntem proactivi. Echipa de miniștri a luat măsuri foarte dure, de tipul celor luate în China. Avem încă un număr mic de pacienți, dar care se distribuie uniform pe teritoriul României. Se distribuie uniform deoarece a fost acest influx masiv de români întorși din afară. 

90% din cazuri sunt cazuri de import. Strategia de luptă este o strategie de tip militar, este o bătălie logistică. Avem experți în logistică de la Ministerul Apărării Naționale şi reuşim împreună să organizăm baza de date, stocurile pe care le avem la nivel național. 

Acum suntem într-o relativă penurie, dar avem tot ce trebuie pentru spitalele de fază unu. Institutele de boli infecţioase din ţară sunt primele care primesc pacienţi şi avem acolo o capacitate de absorbţie de 2.200 de pacienţi. În faza doi (...) se adaugă institutele de pneumologie cu încă câteva mii de paturi. La faza a treia se adaugă spitalele de urgenţă şi spitalele universitare. La faza a treia sper să nu ajungem”, a explicat ministrul Sănătății, la Antena 3.

Până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 217 cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

Dintre aceștia, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.
 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole