Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Apărării reacționează în scandalul ”Steaua”. A trimis Corpul de Control la CSA

Ministrul Apărării reacționează în scandalul ”Steaua”. A trimis Corpul de Control la CSA

<1 minut de citit Publicat la 00:07 18 Ian 2017 Modificat la 00:07 18 Ian 2017

Scandalul dintre Steaua lui Gigi Becali şi Armată a ajuns pe masa ministrului apărării, Gabriel Leş, cel care a ţinut să reacţioneze pentru prima oară, după ceea ce acesta a numit "polemicile neconstructive".

"Într-o zi în care preocupările întregului Minister al Apărării s-au concentrat pe fundamentarea bugetului pe anul 2017, pregătirea Ministerialei Apărării de la NATO din luna februarie, am fost nevoiţi cu toţii să acordăm timp preţios unor polemici neconstructive.

Astăzi, am dispus Corpului de Control şi Inspecţie să demareze urgent şi cu maximă seriozitate verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii „Steaua Bucureşti”.

Până la concluziile furnizate de către Corpul de Control, legalitatea şi onoarea militară sunt principalele mele aşteptări de la conduita întregului corp de ofiţeri ai CSA Steaua şi ai Ministerului Apărării Naţionale.
La finalul misiunii de control, vom face publice rezultatele acesteia", a e poziţia Ministerului Apărării.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole