Antena 3 CNN Politică Ministrul Apărării Naţionale la centrul NATO Humint din Oradea: "România, lider în cadrul Alianței"

Ministrul Apărării Naţionale la centrul NATO Humint din Oradea: "România, lider în cadrul Alianței"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 17:39 18 Mai 2023 Modificat la 17:39 18 Mai 2023

Echipa de comandă a instituției a prezentat ministrului Apărării Naționale misiunile asumate în domeniul de expertiză Humint în cadrul NATO, ca punct unic de referință, atât în ceea priveşte instruirea şi dezvoltarea de politici şi proceduri standardizate la nivelul NATO în domeniul Humint, cât şi în sprijinirea țărilor aliate în planificarea și dezvoltarea capabilităţilor HUMINT, în acord cu evoluțiile din mediul de securitate.

„În cei aproape 13 ani de la înființare, Centrul și-a consolidat poziția și reputația în rândul instituțiilor similare din NATO, devenind principalul agent de transformare a Alianţei în domeniul de expertiză specific, Humint, prin dezvoltarea, promovarea şi implementarea de politici, concepte şi strategii noi, în scopul îmbunătățirii capacităților operaționale şi, în final, în scopul atingerii dezideratelor de interoperabilitate,” a declarat colonelul Florin-Vasile Tomiuc, directorul Centrului NATO de Excelenţă în domeniul Humint.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a informat cu privire la proiectele derulate în prezent de Centrul de Excelență din Oradea, precum și perspectivele de dezvoltare, asigurând echipa de comandă a instituției de întregul sprijin al Ministerului Apărării Naționale.

Citeşte şi: Parlamentul autorizează MApN să cumpere submarine franceze Scorpene de două miliarde de euro | Ce țări mai utilizează astfel de submarine

„Găzduirea acestui centru de către țara noastră a fost potențată de rezultatele excelente obținute de militarii români în misiunile specifice de intelligence executate la standardele cele mai înalte în cele mai grele teatre de operații și care au fost și sunt apreciate la același nivel înalt de aliații și partenerii noștri. Suntem la curent cu proiectele pe care le derulați, suntem direct interesați să aveți succes în ceea ce v-ați propus de acum înainte și puteți conta pe sprijinul deplin al echipei pe care o conduc la vârful ministerului,” a declarat ministrul Angel Tîlvăr, citat de Mediafax. 

În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, ministrul Apărării Naționale a subliniat rolul important al domeniului informațiilor militare în formarea unei imagini cât mai cuprinzătoare a mediului de securitatea și în planificarea cât mai eficientă a acțiunilor de întărire a posturii de apărare și descurajare a oricărei agresiuni pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

„România nu este doar națiunea-cadru a Centrului de Excelență NATO în domeniul Humint, ci și unul dintre principalii beneficiari ai activității dumneavoastră. Prin înființarea Centrului de excelență NATO în domeniul Humint la Oradea, țara noastră și-a asumat o misiune importantă, într-un domeniu esențial pentru evoluția Alianței, mai ales în contextul de securitate cu provocări complexe care se prefigurează în regiunea Mării Negre în anii care vin.

Citeşte şi: Interviu exclusiv cu ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr: "România va avea avioane de luptă F-35"

Războiul care se poartă dincolo de granițele noastre arată cât de importante sunt capabilitățile de culegere de informații din mediul de securitate, cele de analiză și prelucrare, astfel încât să putem lua cele mai bune decizii la nivel național și aliat pentru ridicarea capacității de apărare și descurajare, în baza înțelegerii profunde a situației și contextului de securitate,” a declarat Angel Tîlvăr.

Centrele de excelenţă sunt instituţii militare internaţionale, găzduite de către una dintre ţările membre NATO (naţiune-cadru), sprijinită de alte naţiuni, numite naţiuni-sponsor. Urmare a experienţei acumulate în numeroasele misiuni executate în teatrele de operaţii, România și-a asumat statutul de națiune-cadru pentru un de centru de excelență focalizat pe informaţiile din surse umane (Humint).

Centrul de excelență NATO în domeniul Humint din Oradea a fost acreditat și activat ca organizație militară internațională de Consiliul Nord-Atlantic la data de 29 iulie 2010, reuşind să devină, cu sprijinul naţiunilor-sponsor (Cehia, Grecia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ungaria), principalul vector al iniţiativelor importante desfăşurate în cadrul NATO în acest domeniu de specialitate.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole