Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a vorbit, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3, despre întâlnirile pe care le-a avut în SUA cu șeful Pentagonului, precum și cu alți lideri importanți din administrația americană.
”Suntem tratați ca un partener extrem de loial și de nădejde în zona Mării Negre. Primirea a fost una foarte bună. A fost o discuție deschisă, onestă, tehnică”, a spus ministrul Mihai Fifor.
Dincolo de discuția tehnică, ministrul Fifor a afirmat că reprezentanții SUA și-au declarat intenția de a continua parteneriatul strategic cu România.
De asemenea, Fifor a explicat cum o mare parte din banii cheltuiți cu înzestrarea Armatei Române se vor întoarce în industria de apărare, prin contractele încheiate cu companiile americane din domeniul industriei de apărare - Raytheon, Lockheed Martin şi Bell Helicopters.
”Nu am ieșit la cumpărături cu banii statului român. Dorim să facem transfer de tehnologie, să avem cooperare industrială în domeniul apărării și, în principiu, dorim să repornim industria de apărare românească”, a spus Mihai Fifor.