Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Apărării, apel la președintele Klaus Iohannis

Ministrul Apărării, apel la președintele Klaus Iohannis

<1 minut de citit Publicat la 21:53 28 Feb 2019 Modificat la 21:53 28 Feb 2019

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, i-a trimis la începutul lunii februarie o scrisoare lui Klaus Iohannis în care îi cere președintelui o întrevedere pentru a găsi o soluție privind șeful Statului Major.

Apelul lui Gabriel Leș vine în condițiile în care Armata Română e supusă celei mai grave vulnerabilizări de după Revoluţie în contextul unor amenințări tot mai evidente din partea Rusiei.

"Domnule Președinte al României, luând în considerare prerogativele dumneavoastră constituționale, va adresez rugămintea de a fi de acord cu inițierea unei proceduri comune pentru identificarea soluției agreate de ambele părți, în vederea numirii șefului Statului Major al Apărării.

Considerăm ca util răspunsul dumneavoastră, în situația în care îl vom privi până la data de 25.02.2019", a scris Gabriel Leș, în scrisoarea adresată șefului statului.

Iată care a fost reacția Administrației Prezidențiale la scrisoarea Ministrului Apărării, Gabriel Leș.

"Confirmăm primirea scrisorii de către președintele Iohannis de la Ministrul Apărării. Între președintele Iohannis și MApN relațiile de colaborare se desfășoară normal.

Luăm act de conținutul scrisorii. Ca să se soluționeze conflictul amiabil sunt niște termeni largi și apreciem că nu se poate soluționa amiabil și lăsăm justiția, pentru că este o scrisoare nesinceră", a fost joi reacția Administrației Prezidențiale în instanță.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole