Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut, marţi, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, în plenul Camerei Deputaţilor, că se exagerează cu prezentarea situaţiei pestei porcine în România, pentru a se da impresia că situaţia este scăpată de sub control.
Petre Daea a subliniat că peste porcină africană este prezentă în 13 judeţe, dar nu pe întreg teritoriul acestor judeţe,„cum se exagerează pentru a se da impresia de situaţie scăpată de sub control”.
Ministrul a explicat că, de exemplu, în judeţul Bihor sunt sau au fost focare doar în 8 localităţi, adică 1,5% din numărul localităţor judeţului.
Petre Daea a precizat că, în prezent, în 238 localităţi din cele 13 judeţe sunt focare, respectiv un procent de 6,3 la sută. El a spus că cel mai afectat judeţ este Tulcea, cu 42% din localităţi.