Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Cum se pregăteşte România pentru criza alimentară | Răspunsul ministrului Agriculturii

Cum se pregăteşte România pentru criza alimentară | Răspunsul ministrului Agriculturii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:03 19 Mai 2022 Modificat la 20:13 19 Mai 2022

Criza alimentară este iminentă, avertizează tot mai multe instituții internaționale. Deja unele tari din Orientul Mijlociu și din Africa îi simt efectele.

Sunt tari in care au fost proteste din cauza lipsei alimentelor sau, acolo unde acestea exista, din cauza preturilor prohibitive.

Cât de aproape este Europa de o astfel de criză şi ce soluţii are România aflăm de la Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

 "Desigur la nivel global se discută de această criză alimentară şi este vorba, în general, de statele care nu-şi pot asigura materiile prime din care se obțin produsele agro-alimentare procesate.

Evident că România nu este în această situaţie. Noi am reuşit să obținem un necesar de surplus faţă de nevoile de consum la principalele materii prime din agricultură.

Aş putea să dau exemplu anul 2020 când am obținut la grâu o recoltă de 6,5 milioane de tone, în condițiile în care necesarul de consum al României este între 4,5 milioane de tone.

Am avut un surplus de 2,5 milioane de tone, care încadrându-se pe excedent, a fost exportată şi comercializată către acele state care nu pot asigura necesarul de consum intern.

Anul agricol 2021-2022 este departe de a fi comparabil cu anul 2020, dar nici nu vom avea probabil producțiile obținute în 2021 când condițiile de producție au fost aproape de cele ideale şi s-a obținut capacitatea maximă la cereale.

Noi suntem permanent în contact cu fermierii, cu procesatorii din România ca să ne asigurăm că necesarul de consum intern este stabil şi nu este periclitat ", a explicat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3. 

Citește mai multe din În fața națiunii
» Citește mai multe din În fața națiunii
TOP articole