Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ministrul Agriculturii îi așteaptă pe fermieri, luni, la negocieri: "Eu nu înțeleg de ce stau în stradă"

Ministrul Agriculturii îi așteaptă pe fermieri, luni, la negocieri: "Eu nu înțeleg de ce stau în stradă"

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 19:03 12 Ian 2024 Modificat la 19:05 12 Ian 2024

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat astăzi, în direct la Antena 3 CNN că nu a avut discuții până acum cu fermierii care protestează pentru că ar fi fost în concediu din cauza unei răceli.

"Am fost în perioada sărbătorilor. În concediu am fost până marți. Nu am fost nici în Austria. Sunt un pic răcit", a precizat ministrul Agriculturii.

Acesta a susținut că luni se va întâlni cu fermierii pentru a susține negocieri.

Citește și: "Ne-am săturat să fim sclavi în propria țară!": Mărturiile fermierilor veniți din toată România la protest, blocați cu utilajele la marginea Bucureștiului

"Asociațiile mi-au solicitat să aibă discuții cu membri să își strângă toate revendicările. Dânșii au confirmat întâlnirea de luni la 12. Eu nu înțeleg de ce stau în stradă. Oricând se hotărăsc eu sunt la Ministerul Agriculturii", a declarat Florin Barbu.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole