Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cât este dispus să plătească Petre Daea pe o pâine: "Știu că se produce greu"

Cât este dispus să plătească Petre Daea pe o pâine: "Știu că se produce greu"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 18:27 13 Iul 2022 Modificat la 19:38 13 Iul 2022

13 județe sunt afectate de secetă. Fermierii cer declararea de urgență a stării de calamitate în agricultură, dar Guvernul Ciucă s-a limitat la un ordin de ministru, prin care fermierii să își primească subvențiile chiar și pe timp de secetă.

În acest context, Petre Daea a făcut astăzi mai multe precizări, după ședința de Guvern.

"Să ştiţi, agricultorii nu se opresc din muncă! Şi să reţineţi: vom avea pâine în România. Suntem capabili şi în situaţiile acestea grele să dăm răspuns la problemele pe care le ridică ţara, la asigurarea hranei pentru români. Într-un cuvânt, e greu, dar vom face ce trebuie în aşa fel încât să asigurăm românilor ce li se cuvine", a a afirmat Petre Daea.

Întrebat la ce preţ vor avea românii pâine, Daea a răspuns: "Aici putem discuta". 

"Îl vedeţi astăzi, poate o să observaţi şi mâine, preţul acesta este determinat de trei mari grupe de factori. Prima grupă sunt costurile de producţie care stau la baza realizării acestui grâu. (...) Motorina nu o produce fermierul, este un combustibil pe care-l cumpără de pe piaţă, preţul acestuia a crescut. (...) Aceste scumpiri determină un preţ final al pâinii.  Se pune întrebarea şi aici răspunsul: putem noi să oprim, să-i spunem producătorului de pâine dă pâine sub preţul cost? Categoric nu! De ce? Intră în faliment. Falimentul, nu mai e nici pâinea. Aici, răspunsurile vin din altă parte. La mine aveţi traseul acesta al muncii, al explicaţiilor", a precizat acesta.

El a fost întrebat de jurnalişti câţi bani dă pe o pâine şi a răspuns că plăteşte între 2.5 şi 4.5 lei. "Dar aş plăti şi 5-6 lei, pentru că ştiu că se produce greu", a adăugat Daea. 

"Cunosc ţara, cunosc oamenii, îi ştiu pe toţi şi mai ales pe producători, cunosc oamenii care vin cu măruntul acela în buzunar şi caută cea mai ieftină pâine, îi înţeleg foarte bine pe aceştia, de aceea inginerul Daea vrea să facă în acest moment ce trebuie pentru a avea grâu mai mult şi mai ieftin anul viitor şi să nu pierdem momentul.

Pentru că în agricultură... eu mă uitam la ceas acuma şi ziceam: ce pierd în momentul în care stau aici. Câştig pentru că mă vedeţi la televizor, dar poate pierd că nu sunt lângă fermierii respectivi care au nevoie acum de mine şi de sprijinul ministrului şi al celor care se află în sistemul acesta administrativ, înţelegând specialiştii", a mai spus Daea la finalul şedinţei de Guvern.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole