Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Agriculturii: "Trebuie să folosim fiecare metru pătrat de pământ agricol"

Ministrul Agriculturii: "Trebuie să folosim fiecare metru pătrat de pământ agricol"

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 21:11 21 Mar 2022 Modificat la 21:11 21 Mar 2022

Securitatea alimentară a Europei va fi direct dependentă de continuarea activității agricole la nivelul fiecărui stat membru. O parte din condiţionalităţile impuse ar trebui revizuite pentru că trebuie să folosim fiecare metru pătrat de pământ agricol, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

"Suntem cu toţii toţii alături de poporul ucrainean şi de fermierii din această ţară. De asemenea, suntem cu toţii îngrijoraţi de efectele pe care situaţia din Ucraina le va avea asupra agriculturii şi din acest motiv cred că trebuie să dăm dovadă în continuare de solidaritate şi de o mai bună cooperare între noi în perioada următoare. Trebuie să adoptăm planurile strategice cât mai repede cu putinţă pentru toţi fermierii noştri, pentru că securitatea alimentară a Europei va fi direct dependentă de continuarea activităţii agricole la nivelul fiecărui stat membru.

Este extrem de important, de asemenea, să revizuim o parte din condiţionalităţile impuse pentru că trebuie să folosim fiecare metru pătrat de pământ agricol, astfel încât să le putem acorda şi asigura cetăţenilor noştri şi cetăţenilor europeni alimentele de care au nevoie şi acum toată baza celorlalţi cetăţeni este pusă pe umerii fermierilor europeni şi pe umerii noştri.

Aşa că trebuie să ne continuăm dialogul constructiv şi solidaritatea europeană care a consacrat toate principiile pe care se bazează Uniunea noastră", a declarat luni Adrian Chesnoiu, potrivit unei postări pe Facebook.



Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a participat luni la Consiliul Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole