Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Agriculturii, despre scumpirea alimentelor: „Am văzut prețuri care ne-au surprins”

Ministrul Agriculturii, despre scumpirea alimentelor: „Am văzut prețuri care ne-au surprins”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:16 19 Noi 2017 Modificat la 22:16 19 Noi 2017

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit, duminică, la Antena 3, despre scumpirea alimentelor.

Ca să înţeleagă de ce s-au scumpit ouăle, carnea şi alte alimente, ministrul Daea aşteaptă o explicaţie de la Consiliul Concurenţei.

„Am mers cu colegii de la ministerul Agriculturii în multe piețe din București și mai ales în supermarketuri. Am văzut prețuri care ne-au surprins”, a spus Petre Daea, duminică seară, la Antena 3.

„M-am dus în ferme să văd dacă prețurile s-au modificat la producător. Am constatat că lucrurile nu s-au schimbat. Nu s-a mărit costul de producție(...). Un ou se scoate la poarta fermei undeva la 52 de bani. Ouăle acestea pleacă pregătite din fermă, dar comerciantul face prețul. I-am rugat să nu fie lacomi, că lăcomia te ajută pentru puțin timp”, a spus ministrul.

„Vreau să văd ce se întâmpla ca răspuns din partea Consiliului Concurenței. Plecând de la 52 de bani și să ajungi la un 1 leu mi se pare mare lăcomia. Comerciantul decât îl pune în raft”, a adăugat Petre Daea.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a intervenit telefonic în direct la Antena 3 și a spus că a primit sesizările ministrului Daea și că va analiza scumpirea alimentelor.

„Sunt anumite produse la care creșterile sunt mai mari(...). O să ne uităm dacă sunt comportamente incorecte ale agenților din țară”, a spus Chirițoiu.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole