Consiliul Concurenţei a fost sesizat în privinţa scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne şi produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos în evidenţă motive obiective care să determine majorări de preţuri, iar instituţia nu are instrumente şi prevederi legale pentru a interveni pe piaţă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
”Mă aflu în inima zonei în care oieritul este o activitate care dă nota preocupării noastre. Sunt la Sibiu. De săptămâna viitoare telemeaua de Sibiu va avea insemne speciale, va fi singura autentificată prin acest însemn. Este vorba despre aceste produse care au pornit spre un vârf în piață. Am fost în magazine, am văzut prețurile, așteptăm răspuns de la Consiliul Concurenței” a spus Petre Daea la Antena 3.