Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Afacerilor Interne: Căutarea lui Sebastian Ghiţă nu a fost abandonată

Ministrul Afacerilor Interne: Căutarea lui Sebastian Ghiţă nu a fost abandonată

<1 minut de citit Publicat la 10:07 27 Feb 2017 Modificat la 10:07 27 Feb 2017

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat luni că Sebastian Ghiţă este în continuare căutat, acest proces nefiind "abandonat sau tergiversat", scrie Agerpres.

"Îl căutăm (pe Sebastian Ghiţă - n.r). Aceste căutări n-au fost nicicum abandonate sau tergiversate, ele se desfăşoară sub directa îndrumare a procurorului de caz", a afirmat ministrul, la Palatul Parlamentului.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a apărut pe lista celor mai căutate persoane pe site-ul Europol, după ce pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, fiind dispărut de la jumătatea lunii decembrie 2016.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său, după ce a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.

Etichete: Sebastian Ghita
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole