Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Afacerilor Externe, despre diplomații români din Kabul: „Vor rămâne acolo”

Ministrul Afacerilor Externe, despre diplomații români din Kabul: „Vor rămâne acolo”

1 minut de citit Publicat la 13:16 06 Sep 2019 Modificat la 13:16 06 Sep 2019

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, că le-a cerut diplomaţilor români de la Kabul să revină în ţară, dar aceştia "au spus că nu vor să îşi încheie misiunea brusc".

Întrebată într-un interviu la DCNews dacă diplomaţii români din Kabul vor fi readuşi imediat în România, ea a menţionat că aceştia vor să îşi continue misiunea şi vor rămâne acolo.

"Să ştiţi că noi le-am cerut oamenilor noştri să vină acasă, dar au spus că nu vor să îşi încheie misiunea brusc, ei vor să îşi continue misiunea şi vor rămâne acolo. Diplomaţii români rămân acolo. Să ştiţi că diplomaţii români sunt nişte oameni deosebiţi, peste tot pe unde sunt, dar aceştia, care sunt în nişte zone de conflict, sunt nişte oameni, poate, dispuşi în orice moment la fapte eroice. Îşi asumă. Când te duci într-o zonă de conflict îţi asumi, practic, şi astfel de situaţii. Ei nu sunt cu familiile acolo. Nu sunt zone în care poţi merge cu familia, nu vorbim de Paris sau de Londra, vorbim de zone de conflict şi nu ar fi potrivit să trimiţi oameni cu familia acolo", a declarat Mănescu.

Ministrul a menţionat că este "foarte important ca România şi toţi aliaţii săi" să rămână acolo, pentru că "nu putem să lăsăm lumea pe mâna unor terorişti".

Ministrul de Externe a menţionat că ambasada României la Kabul, care a fost distrusă aproape în întregime, trebuie reconstruită.

"80% este inutilizabilă, acesta a fost şi motivul pentru care colegii noştri au fost transferaţi într-o zonă sigură, într-o bază NATO. Tot ce a fost trebuie reconstruit şi securizat poate mult mai bine, acest proces va dura, până atunci există zone sigure în care putem să funcţionăm, cum este baza aceasta NATO despre care am vorbit", a arătat Ramona Mănescu.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole