Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Ministrul Finanţelor, precizări despre tăierea și înghețarea salariilor

Ministrul Finanţelor, precizări despre tăierea și înghețarea salariilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:26 06 Apr 2023 Modificat la 17:26 06 Apr 2023

Ministrul Finanțelor a precizat că trimestrul unu a adus încasări mai mici din partea instituțiilor statului, gaura bugetară înregistrată fiind de 4,1 miliarde de lei.

"Trimestrul unu a venit cu încasări mai mici din partea instituțiilor statului, fiind vorba despre o pierdere care ajunge la peste patru miliarde de lei.

Este un trimestru încheiat, care ne arată cum funcționează sectorul veniturilor statului, dar și carențele din economie.

Am stabilit care este nevoia de ajustare a cheltuielilor bugetare și am hotărât că planul social și pachetul economic nu vor fi atinse.

Citește și: "Ne iau banii de pensii!" | Protestatari furioși înarmați cu rachete de semnalizare au luat cu asaltat sediul din Paris al BlackRock, cel mai mare administrator financiar din lume

De asemenea, pachetele de investiții și de fonduri europene nu vor fi atinse", a spus Adrian Câciu, la Antena 3 CNN.

Totodată, Adrian Câciu a menționat că tăierea sporurilor și înghețarea salariilor și a posturilor la stat se numără printre soluțiile puse în dezbatere.

Pe de altă parte, ministrul a transmis că nu vor fi introduse taxe noi sau taxe mai mari.

"Am discutat, în ședința coaliției, faptul că până în momentul în care va fi propusă noua lege a salarizării să nu mai existe majorări de sporuri.

Chestiunea taxelor mai mari se află în discuție, fiind vorba despre acele ajustări de facilități. Eu am spus că în 2023 nu vreau să mai avem ajustări de facilități", a mai adăugat ministrul Finanțelor.

Adrian Câciu a menționat că are în vedere și realizarea unui plan privind tăierea salariilor mai mari decât cel pe care îl încasează președintele României, urmând ca acesta să fie prezentat imediat ce va fi finalizat.

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole