Antena 3 CNN Externe Ministerul de Externe al Belarus: „Locul discuțiilor dintre Rusia și Ucraina în Belarus a fost pregătit, este așteptată sosirea delegațiilor”

Ministerul de Externe al Belarus: „Locul discuțiilor dintre Rusia și Ucraina în Belarus a fost pregătit, este așteptată sosirea delegațiilor”

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 09:37 28 Feb 2022 Modificat la 14:47 28 Feb 2022

„Locul discuțiilor dintre Rusia și Ucraina în Belarus a fost pregătit, este așteptată sosirea delegațiilor”, a declarat Ministerul de Externe al Belarus pe rețelele de socializare.

Anatoly Glaz, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al țării, a declarat: „Discuțiile vor începe imediat ce toate delegațiile vor ajunge la punctul de întâlnire”.

POtrivit ziarului ucrainean Unian, ambele delegații au ajuns deja în Belarus.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,  s-a arătat rezervat cu privire la discuţiile pe care urmează să le aibă cu reprezentanţii lui Vladimir Putin. Într-un mesaj adresat poporulu, liderul ucrainean a spus că "nu crede că întâlnirea va duce la încheierea războiului", adaugând însă că "trebuie încercat". 

"Obiectivul nostru este integritatea teritorială", a subliniat liderul de la Kiev.

Rusia este interesată să ajungă la un acord cu Ucraina la discuții

Rusia este interesată să ajungă la un acord care este în interesul ambelor părți la discuțiile cu Ucraina, a declarat luni negociatorul rus Vladimir Medinski, în timp ce oficialii se pregătesc să se întâlnească în apropierea graniței.

Medinski a spus că discuțiile ar trebui să înceapă la 12 p.m. ora locală (ora 11, ora României).

Izolarea politică și economică a Rusiei s-a adâncit luni, pe măsură ce forțele sale au întâmpinat o rezistență puternică în capitala Ucrainei și în alte orașe, în cel mai mare atac asupra unui stat european de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole