Antena 3 CNN Externe Ministrul chinez al Apărării, pus de Putin la masa albă cu care i-a ținut la distanță pe Macron și Scholz | Radu Tudor: "Vom afla dacă Beijingul a mințit"

Ministrul chinez al Apărării, pus de Putin la masa albă cu care i-a ținut la distanță pe Macron și Scholz | Radu Tudor: "Vom afla dacă Beijingul a mințit"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 11:56 17 Apr 2023 Modificat la 12:04 17 Apr 2023

Este prima vizită externă a generalului Li de la preluarea funcției, luna trecută, semnalează CNN.

Vizita are loc în contextul în care țările occidentale și-au intensificat presiunile asupra Beijingului pentru ca acesta, la rândul său, să-l preseze pe Putin să pună capăt războiului din Ucraina.

Fotografiile de la întâlnirea dintre Vladimir Putin și Li Shangfu arată un element surpinzător dar, într-o anumită măsură, explicabil prin natura diferită a relațiilor dintre Rusia și Occident, pe de o parte, și Rusia și China, de cealaltă parte.

Astfel, ministrul chinez a fost așezat la celebra masă albă  cu o lungime de 6 metri și o lățime de 2,6 metri pe care liderul rus a folosit-o și înainte de război, atunci când i-a primit pe cancelarul german Olaf Scholz și pe președintele francez Emmanuel Macron.

Citește și: La un pas de război: o navă de luptă a SUA a trecut la mică distanță de teritoriul revendicat de China

Presa internațională a remarcat, atunci, că Putin și-a pus interlocutorii în capătul mesei, pe axa mare, astfel încât distanța mare între vorbitori era evidentă (mini-galeria foto următoare).

De astă dată însă, președintele rus a stat a stat relativ aproape de ministrul chinez, așezat de-a latul mesei, pe axa mică.

China și Rusia au anunțat înainte de război un parteneriat "fără limite" iar recenta vizită la Moscova a președintelui Xi Jinping s-a dorit o confirmare a strângerii relațiilor între cele două țări.

Cei care studiază semnificația limbajului non-verbal ar putea considera că, prin poziția "mai apropiată" la discuții între Putin și oaspetele de la Beijing, Moscova vrea să sublinieze valoarea pe care o dă parteneriatului cu China.

Ministrul chinez în vizită la Moscova a fost sancționat de SUA

Li Shangfu, un veteran al campaniei de modernizare militară a Chinei, a fost sancționat de Statele Unite în 2018 din cauza unor tranzacții cu exportatorul de arme rus Rosoboronexport.

Ministrul chinez a supervizat importul de avioane Su-25 și sisteme S-400

La vremea respectivă, actualul ministru conducea Departamentul de dezvoltare a echipamentelor din armata chineză, menționează CNN.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, tranzacțiile de atunci au inclus livrarea către China a unor avioane de luptă rusești Su-35 în 2017 și a unor echipamente în legătură cu sistemul de rachete sol-aer S-400 în 2018

Călătoria generalului Li la Moscova urmează vizitei de stat a liderului chinez Xi Jinping în Rusia, luna trecută. Atunci, cei doi președinți s-au angajat să "aprofundeze încrederea militară reciproc" și să consolideze schimburile și cooperarea în plan militar.

Între timp, Ucraina a anunțat că găsește un număr tot mai mare de componente din China în armele rusești.

Radu Tudor: "E posibil ca Rusia și China să colaboreze în zona produselor cu dublă utilizare"

"E foarte posibil să existe un tip de colaborare militară care nu implică, neapărat, livrarea de armament, cel puțin nu în mod transparent, ci mai degrabă componente sau softuri sau elemente care pot fi găsite pe piață, dar despre care Armata Republicii Populare Chineze știe că pot avea o utilizare dublă anume în zona civil-militară.

E vorba de drone, e vorba de elemente de componente electronice ș.a.m.d.

Știm că Rusia, pe fondul sancțiunilor primite din partea Uniunii Europene, nu mai are acces la aceste resurse utile pentru complexul militar-industrial și cred că trebuie să fim foarte atenți la această cooperare.

Radu Tudor: "Noua axă a răului este Beijing - Moscova"

Doar împreună, Statele Unite și Europa pot contracara această nouă axă a răului dintre Beijing și Moscova. Iar cei care se joacă cu conceptul de autonomie strategică și cred că securitatea europeană poate fi realizată fără legătura transatlantică, de fapt, încearcă să facă un joc ascuns în favoarea acestei noi axe a răului Beijing - Moscova.

Pentru că monitorizarea occidentală funcționează 'ceas', noi vom ști exact dacă China a mințit sau a spus adevărul atunci când a afirmat că nu livrează arme Rusiei, că nu alimentează războiul ilegal și neprovocat din Ucraina.

Și în momentul în care se va constata că China a încălcat acest angajament public, atunci vor exista și sancțiuni și o atitudine foarte dură a țărilor democratice împotriva Beijingului, așa cum a existat și asupra Moscovei", a spus la Antena 3 CNN analistul militar Radu Tudor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole