Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, vineri, la Vălenii de Munte, că în cursul săptămânii viitoare va semna contractele pentru vaccinurile hexavalent şi tetravalent, urmând ca acestea să intre pe piaţă.
"Până atunci avem ca prioritate de a demara contractul cu vaccinul tetravalent, pentru care aştept ultimele avize, şi îl voi semna probabil cel târziu luni sau marţi şi vaccinul tetravalent va intra pe piaţă. În ceea ce priveşte vaccinul hexavalent, trebuie să vă dau o veste extrem de proastă. Procedura a fost făcută anul trecut, nu a fost semnat contractul de către fosta conducere a ministerului şi nu am primit aviz CFP, (...) ceea ce înseamnă că am două soluţii: fie îmi asum răspunderea şi semnez contractul fără control financiar preventiv, ceea ce poate să se soldeze cu o acuzaţie de abuz în serviciu, fie anulez contractul. Dacă anulez contractul fără să găsesc o altă soluţie, în continuare nu vom avea vaccin hexavalent. (...) Programul de vaccinare s-a schimbat, (...) s-au introdus mai multe vaccinări cu hexavalent pentru a suplini lipsa altor vaccinuri, motiv pentru care am decis şi am demarat de urgenţă o procedură scurtă de achiziţionare a vaccinului şi săptămâna viitoare voi semna contractul şi acest vaccin va intra pe piaţă", a afirmat ministrul, citat de Agerpres.
În privinţa vaccinului pentru hepatită, el a explicat că există o problemă legată de producător.
"La hepatită este problemă cu producătorul. Producătorul coreean nu are toate actele în regulă, noi am identificat un producător european care va avea disponibilitate pentru acest vaccin undeva la sfârşitul lunii martie, va intra pe linia de producţie şi încercăm să găsim o soluţie pentru a ajunge cât mai repede la copii", a spus Bodog.
Florian Bodog a mai anunţat că în România va fi introdus şi vaccinul pneumococic.
"Introducem în schema de vaccinare pentru toţi copiii din România vaccinul pneumococic, o noutate absolută în România. Practic, sunt două sau trei ţări în Europa care nu fac această vaccinare. Vom introduce acest vaccin. În următoarea săptămână vom lua o decizie în acest sens", a mai spus ministrul.
Ministrul Sănătăţii a participat, la Vălenii de Munte, la inaugurarea unei investiţii constând în extinderea Secţiei de Reumatologie a spitalului din localitate.