Antena 3 CNN Actualitate Social Ministerul Transporturilor, după un control la Metrorex: Există nereguli şi posibile fraude 

Ministerul Transporturilor, după un control la Metrorex: Există nereguli şi posibile fraude 

1 minut de citit Publicat la 11:25 22 Noi 2018 Modificat la 11:25 22 Noi 2018

Corpul de control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, a constatat, în urma unui control derulat în perioada 22 - 31 august 2018, că sunt deficienţe în implementarea proiectului Magistralei 5 de metrou, care au condus la întârzieri în derularea contractului, dar şi la suplimentarea costurilor pentru Metrorex cu peste 188 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, remis joi AGERPRES, Corpul de control a efectuat verificări la Metrorex, care au vizat respectarea prevederilor legale şi contractuale în derularea contractului de proiectare şi execuţie a Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon, tronson 1 - Drumul Taberei - Universitate, secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Opera) - structura de rezistenţă.

În urma controlului au fost constatate deficienţe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului, dar şi la suplimentarea costurilor pentru Metrorex.

"În urma controlului efectuat, rezultă indicii cu privire la existenţa unor nereguli şi/sau posibile fraude în implementarea proiectului, aşa cum sunt ele definite în Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziţie iar în derulare au intervenit majorări substanţiale ale valorii acestuia, informaţii ce reprezintă indicii de fraudă", se spune în comunicat.

Conform MT, în urma analizării modului în care a fost pregătită şi derulată licitaţia publică şi a modului de stabilire a termenilor contractuali şi implementarea contractului, s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane de lei.

"Având în vedere prevederile legale, precum şi faptul că proiectul este finanţat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF, pentru cercetarea şi luarea măsurilor. Totodată, membrii Consiliului de Administraţie al Metrorex, precum şi conducerea societăţii, vor analiza constatările şi concluziile raportului Corpului de control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, şi vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea şi sancţionarea, după caz, a personalului responsabil pentru deficienţele constatate", se precizează documentul citat.

Având în vedere că raportul Corpului de control al ministrului Transporturilor Lucian Şova a fost înaintat organelor de cercetare, "nu putem face publice mai multe detalii din raport", subliniază MT.

Sursă: Agerpres
Etichete: metrou Metrorex control
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole