Antena 3 CNN Life Sănătate Ministerul Sănătăţii, decizie de urgenţă: Se vor aloca 150 de milioane de lei spitalelor din România | Avizul de la CNAS a fost emis

Ministerul Sănătăţii, decizie de urgenţă: Se vor aloca 150 de milioane de lei spitalelor din România | Avizul de la CNAS a fost emis

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:40 09 Oct 2023 Modificat la 18:13 09 Oct 2023

"Este esențială găsirea cât mai rapidă a unei soluții care să asigure funcționarea corespunzătoare a spitalelor", spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a anunţat o alocare de urgenţă de 150 de milioane de lei pentru spitalele din România. 

”Asigurarea finanțării în cadrul acțiunilor prioritare derulate de Ministerul Sănătății, în zonele critice ale spitalelor de urgență, cum sunt ATI, Trauma, Arși Gravi, AVC și Infarct miocardic acut reprezintă o prioritate, în condițiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanțării suplimentare pentru spitalele publice.

Este esențială găsirea cât mai rapidă a unei soluții care să asigure funcționarea corespunzătoare a spitalelor, decontarea medicamentelor compensate și gratuite către farmacii și funcționarea programelor de sănătate, care sunt gestionate de CNAS”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

În anul 2023 finanțarea pentru acțiunile prioritare a crescut cu 400 de milioane de lei, cu aproximativ 60% față de anul 2021. Programul este dedicat pacienților critici de anestezie terapie intensivă, neonatologie, traumă, arși, respectiv, pacienților cu accident vascular cerebral și infarct miocardic acut, a precizat Ministerul Sănătății.

CNAS: Avizul a fost emis pe 21 septembrie

De cealaltă parte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că avizul la care ministrul Sănătăţii face referire a fost emis pe data de 21 septembrie.

"Referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă a guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, transmis în original, în vederea avizării, prin adresa (...) înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu nr. (...), urmare a analizei acestuia raportat la domeniul de competenţă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel cum acesta este reglementat de actele normative care guvernează sistemul de asigurări sociale de sănătate, vă transmitem proiectul de act normativ, însoţit de Nota de fundamentare a acestuia, avizată în original, de preşedintele CNAS, sub rezerva preluării următoarelor observaţii şi propuneri, ca urmare a hotărârii Consiliului de Administraţie al CNAS din data de 20.09.2023", se arată într-o informare CNAS către Ministerul Sănătăţii din data de 21 septembrie 2023.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole