Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministerul Sănătății nu va sprijini testarea de masă în școli, pentru combaterea consumului de droguri. Alexandru Rafila a făcut precizări

Ministerul Sănătății nu va sprijini testarea de masă în școli, pentru combaterea consumului de droguri. Alexandru Rafila a făcut precizări

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 14:30 05 Sep 2023 Modificat la 14:30 05 Sep 2023

"În ceea ce privește testarea copiilor în școli, cred că sunt câteva mesaje esențiale care trebuie trimise. Nu vom sprijini testarea de masă. Vom sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare de substanțe psihoactive", a declarat Alexandru Rafila, după semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 

El precizează că autoritățile vor lucra numai împreună cu părinții.

"Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii", adaugă Rafila.

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, semnat marți la sediul MAI, are ca elemente prioritare creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor și prevenirea cazurilor de bullying.

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, semnat la MAI

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, semnat marți la sediul MAI, are ca elemente prioritare creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor și prevenirea cazurilor de bullying.

„Planul are ca scop creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ, la nivel național și este rezultatul consultărilor dintre echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, derulate în perioada 30 august – 5 septembrie 2023”, potrivit unui comunicat de presă.

Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia – Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Livia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Conforrm sursei citate, planul are ca elemente prioritare creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență.

„Continuăm aplicarea deciziilor anunțate săptămâna trecută, astăzi a fost semnat planul pentru creșterea siguranței în școli, o atenție specială fiind acordată combaterii consumului de droguri în școli și fenomenului de bullying și violență. Sunt realități care până acum nu au fost abordate structurat.

Am luat inițiativa cooptării mai multor ministere în acest efort, educație, sănătate, muncă, familie, cultură, dezvoltare, precum și a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru că numai combinând integrat competențele putem aborda cu succes acest plan.

Este un document comprehensiv, structurat pe mai multe direcții, care indică responsabilități clare pentru fiecare instituție. (...) O să mențin atenția prioritar pe aplicarea planului la nivelul MAI”, spune ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune

MAI arată că măsurile adoptate vor fi aplicate în colaborare de toate instituțiile semnatare, fiecare pe domeniul său de competență, pentru a crește eficiența acțiunilor, un rol important fiind atribuit și autorităților locale.

„Ca element de noutate, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune, cu specialiști ai instituțiilor semnatare, în domeniile droguri, violență, bullying, la care vor participa cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți.

În ceea ce privește prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor, Planul prevede la punctul 9 din capitolul II elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinților, să asigure confidențialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul; în procesul de elaborare a propunerilor de act normativ vor fi consultate asociațiile de părinți și elevi.

Subliniem faptul că o componentă importantă a acestui plan este colaborarea cu părinții elevilor, care vor juca un rol esențial în atingerea scopului de creștere a gradului de siguranță în unitățile de învățământ, autoritățile locale, precum și cu reprezentanții asociațiilor de elevi”, se menționează în finalul comunicatului.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole