Antena 3 CNN Coronavirus Primii 500 de români au primit gratuit Molnupiravir

Primii 500 de români au primit gratuit Molnupiravir

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 17:50 09 Feb 2022 Modificat la 17:50 09 Feb 2022

Ministerul Sănătății a transmis că primii 500 de pacienți din totalul celor 11.568 evaluați în cele 222 Centre de Evaluare au primit gratuit medicamentul antiviral inovativ Molnupiravir.

Acesta este primul medicament specific cu administrare orala anti-COVID-19 aprobat pentru persoanele cu risc de a dezvolta o formă severă de COVID-19.

Molnupiravir funcționează împotriva variantei Omicron

Ministerul Sănătăţii precizează că, în prezent, medicamentul antiviral Favipiravir, recomandat ca alternativă terapeutică pentru formele ușoare sau medii de COVID-19 se găsește în centrele ambulatorii de evaluare, în spitale și în 153 farmacii cu circuit deschis.

Bilanț COVID-19 din 9 februarie 2022, în România. Numărul noilor infectări scade, creşte numărul deceselor

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 27.346 noi cazuri.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 27.346 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 8.923 mai puțin decât în ziua anterioară. 3.402 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până miercuri, 9 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.482.394 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 79.374 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.038.716 pacienți au fost declarați vindecați.

Românii care au avut Covid-19 trebuie să prezinte un document în plus la revenirea la locul de muncă

Surpriză pentru românii care trec prin boala COVID. Autoritățile au inventat o nouă hârtie fără de care nu se pot întoarce la muncă în momentul în care ies din perioada de carantină.

Concret, toți cei care trec prin boală și se întorc la muncă trebuie să prezinte angajatorului o adeverință eliberată de medicul de familie. Noua măsură este cuprinsă în Hotărârea de Guvern care prevede prelungirea stării de alertă. 

Medicii de familie se revoltă însă și spun că hârtia este complet inutilă. 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole