Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii a deschis zeci de noi unități ambulatorii pentru copiii cu viroze, în toată ţara

Ministerul Sănătăţii a deschis zeci de noi unități ambulatorii pentru copiii cu viroze, în toată ţara

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 12:28 08 Dec 2022 Modificat la 15:59 08 Dec 2022

Pentru aceasta, a fost modificat ordinul ministrului Sănătății nr. 1.513/2020.

În acest moment, la nivel național, sunt pregătite 59 de unități ambulatorii pentru copii, cu circuite separate.

Copiii care au simptome de viroza respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare. Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare, anunță Ministerul Sănătății, potrivit Mediafax

Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.

Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU).

Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul ”Insuficiența respiratorie acută la sugar - evaluare și tratament imediat”, aprobat de Comisia de Pediatrie a Ministerului Sănătății.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole