Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Muncii: Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poșta Română

Ministerul Muncii: Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poșta Română

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 15:24 28 Iun 2024 Modificat la 15:24 28 Iun 2024

Ministerul Muncii anunță că deciziile de recalculare a pensiilor „vor ajunge la beneficiari în termenul asumat”.

„Reforma sistemului public de pensii mai face un pas și trece în faza de organizare logistică astfel încât toți pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023.

În acest sens, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, ca Poșta Română să fie instituția care să ofere servicii integrate de pregătire și expediere a plicurilor care conțin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public.

„Datorită ordonanței de urgență aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate și sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Compania Națională Poșta Româna S.A., în calitate de operator național din domeniul serviciilor poștale cu cea mai mare acoperire națională asigură în prezent transmiterea taloanelor de pensii și plata în numerar pentru pensionari”, transmite Ministerul Muncii. 

Toate pensiile vor fi recalculate de la 1 septembrie. Ministrul Boloş: „Este exclus ca majorările să se acorde în tranşe”

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, a anunțat în exclusivitate, la Antena 3 CNN, cum se dau recalculările de pensii de la 1 septembrie. Sumele sunt între sute și chiar mii de lei pentru trei milioane de pensionari.

Potrivit ministrului Boloş, bugetul de stat cuprinde 10 miliarde de lei, iar recalcularea pensiilor se va achita într-o singura transă. 

„Noi am primit o fișă financiară din partea Ministerului Muncii. Este exclus ca majorările să fie date în tranşe. Bugetul pentru anul 2024 este construit pentru a achita aceste recalculări a pensiilor într-o singură tranșă. Cele 10 miliarde de lei, conform estimărilor și calculelor făcute de Ministerul Muncii, sunt cuprinse în bugetul de stat și din această, din acest punct de vedere, legea în vigoare la această dată spune foarte clar că se achită recalcularea într-o singură tranşă", a spus ministrul Finanţelor Marcel Boloş, la Antena 3 CNN

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole