Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la începutul ședinței de Guvern, că Agenția Națională Apele Române va prelua în administrare, de la Consiliul Județean Teleorman, Insula Belina.
Orban: Insula Belina și brațul Pavel vor reveni statului român
Ministrul Mediului a anunțat la Digi24 că dacă acel complex nu va corespunde normelor legale în vigoare, se ia în calcul și demolarea clădirilor.
„În urma discuțiilor cu premierul Orban, ANAR va dispune fie la închiriere, fie să facem o Hotărâre de Guvern prin care să la schimbăm statutul și să aibă altă destinație.
Mâine (n.r. luni) voi ajunge în județul Teleorman și voi face o vizită și la Belina. Tot ce este ilegal acolo și nu corespunde reglementării și legislației de mediu în vigoare va fi dărâmat. Nu ne permitem ca în arii proteja sau pe bunurile ANAR să avem astfel de construcții care să nu aibă niciun fel de organizare care să corespundă Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor”.