Antena 3 CNN Politică Ministerul Finanțelor, reacție după informația potrivit căreia ar contracta un împrumut uriaș

Ministerul Finanțelor, reacție după informația potrivit căreia ar contracta un împrumut uriaș

1 minut de citit Publicat la 20:18 25 Ian 2018 Modificat la 20:18 25 Ian 2018

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, joi, că Ministerul Finanţelor pregăteşte o echipă de negociatori pentru a contraca un împrumut, „al doilea ca mărime din istoria României” pentru ca ţara să nu se prăbuşească, afirmând că parteneri strategici discută la Davos despre „criza românească”.

Ca reactive, Ministerul Finanțelor a dat un comunicat în care a precizat că această informative este falsă.

„Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere contractarea niciunui împrumut de la organisme financiare internaționale sau de la un grup de bănci private, interne sau internaționale, în contextul unei situații de criză, asa cum fals s-a promovat în spațiul public.

În conformitate cu legislația privind datoria publică, MFP anunță în fiecare an programul indicativ de emisiuni de titluri de stat pe piața internă și externă pentru asigurarea necesităților de finanțare a deficitului bugetar și refinanțare a datoriei publice, operațiune realizată în fiecare an. În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice a anunțat necesarul de finanțare pentru anul 2018 și instrumentele pe care intenționează să le utilizeze prin „Programul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2018. Potrivit programului indicativ, MFP intenționează finanțarea necesităților la nivel guvernamental prin utilizarea instrumentelor de piață (emisiuni de titluri de stat pe piața internă, emisiuni de euroobligațiuni), emisiuni de titluri de stat pentru populație și trageri aferente împrumuturilor contractate de la instituțiile financiare internaționale.

Totodată, Ministerul Finanțelor Publice beneficiază de un rating suveran la nivelul gradului investițional, acceptabil tuturor mediilor investiționale, din partea celor mai importante agenții internaționale de rating (Moody’s, Standard & Pooor’s și Fitch), cu o perspectivă stabilă.

De asemenea, România se situează la unul din cele mai scăzute niveluri ale datoriei publice din UE, plasându-se pe un onorabil loc 5 în acest clasament, din totalul de 28 de state UE”, se arată în comunicat. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole