Antena 3 CNN Economic Gaura din bugetul de stat a crescut la 56 miliarde după primele nouă luni din an. Ministerul Finanţelor anunţă un deficit de 3,55% din PIB

Gaura din bugetul de stat a crescut la 56 miliarde după primele nouă luni din an. Ministerul Finanţelor anunţă un deficit de 3,55% din PIB

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 10:40 26 Oct 2023 Modificat la 10:59 26 Oct 2023

Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 mld lei, respectiv 3,55% din PIB față de deficitul de 41,70 mld lei, respectiv 2,96% din PIB aferent primelor nouă luni ale anului 2022, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.

Veniturile totale au însumat 368,03 mld lei în primele nouă luni ale anului curent, în creștere cu 11,0% (an/an). Dinamica acestora a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din impozitul pe salarii și venit, contribuții de asigurări, fonduri europene și impozitul pe profit.

Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice, cât și de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 29,92 mld lei, consemnând o creștere de 21,4% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (56,4%) și impozitul pe veniturile din pensii (42,4%), încasările aferente declarației unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,2%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 10,6%, sub evoluția fondului de salarii din economie (15,3%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influențată de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariații care încasează salariul minim brut.

Creştere cu 12,8 % a contribuțiilor din asigurări şi cu 8,8% a încasărilor din TVA

Contribuțiile de asigurări au înregistrat 116,73 mld lei, în creștere cu 12,8% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluția fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei și restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajații care încasează salariul minim brut pe țară.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 20,40 mld lei, consemnând o creștere de 11,4% (an/an), susținută în principal de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici (13,9%).

Încasările nete din TVA au înregistrat 75,12 mld lei, în creștere cu 8,8% (an/an).

„Comparativ cu dinamica înregistrată anul trecut, în primele nouă luni a.c. se remarcă o evoluție mai temperată a acestei categorii de venituri, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante (și pe fondul unui efect de bază ridicat aferent anului anterior), cât și de majorarea restituirilor de TVA cu 12,1%, față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (22,4 mld. lei în ian-sept 2023, comparativ cu 20,0 mld lei în iansept 2022)”, arată Ministerul Finanțelor.

Veniturile din accize au însumat 27,31 mld lei, consemnând o creștere de 3,2% față de nivelul de anul trecut. Alte impozite si taxe pe bunuri si servicii (preponderent venituri suplimentare din
sectorul energetic) au însumat 14,59 mld lei, sporind cu 10,4%, față de nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Veniturile nefiscale au însumat 32,39 mld lei, consemnând un avans de 2,0% (an/an).

Peste 32 miliarde lei, rambursaţi de Uniunea Europeană

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 32,59 mld lei, în creștere cu 22,2% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 424,49 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 26,5% din PIB la 26,7% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 96,69 mld lei, în creștere cu 10,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,1% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 53,99 mld lei, în creștere cu 9,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 11,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 11,9% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.

Cheltuielile de investiţie au crescut cu peste 40%

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 23,56 mld lei, cu 2,61 mld lei mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent. Cheltuielile cu asistența socială au fost de 145,11 mld lei în creștere cu 9,9%
comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu subvențiile au fost de 14,21 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (5,62 mld lei) care reprezintă 39,55% din total subvenții.

Alte cheltuieli au fost de 7,34 mld lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 37,86 mld lei, cu 34,1% mai mari comparativ aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 54,33 mld lei, în creștere cu 40,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 38,76 mld lei. De asemenea, se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 58,53% din totalul cheltuielilor pentru investiții.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole