Peste 602.000 de declaraţii unice au fost depuse până în prezent, iar 30% online, ceea ce reprezintă o creştere fantastic de mare, de la 5% la începutul anului, a declarat, marţi seara, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la TVR1.
"Partea bună la declaraţia unică este că până la finalul zilei de ieri (luni n.r.) sunt peste 602.000 de declaraţii unice depuse, 30% online, ceea ce este o creştere fantastic de mare, pentru că era 5% la începutul anului. 31 iulie este termen final de depunere a declaraţiei unice, fie că e pe hârtie, fie că e online, după care toţi colegii mei de la ANAF vor introduce ei în spaţiul virtual ce s-a depus pe hârtie, dar acea persoană nu mai are reducerea de 5% dacă depune pe hartie. Dacă depune online are o reducere de 5% la obligaţiile fiscale pentru acest an", a explicat Teodorovici.
Acesta a spus că până la 1 septembrie cei care au depus pe hârtie vor putea intra cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele introduse de ANAF, iar după această dată "toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili".
"O să dăm probabil un timp de gândire, până la 1 septembrie, probabil o lună şi ceva de zile, astfel încât cei care au depus pe hârtie să intre cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele, poate colegii mei au greşit când au introdus în sistem, şi la 1 septembrie efectiv toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili. Nu mai trimitem plicuri acasă, s-a închis. Rectificarea declaraţiei o puteţi face oricând doriţi dacă intraţi în spaţiul virtual şi puteţi beneficia de o reducere de cel mult 10%, 5% că aţi depus online şi încă 5% că aţi depus până la finalele lunii decembrie. Termenul de plată final este până în martie anul viitor, dar dacă faceţi până în decembrie aveţi 5% reducere, iar de la 1 ianuarie 2019, repet este singura cale de comunicare între noi şi cotribuabil, fie că e persoană fizică, fie juridică", a mai spus şeful de la Finanţe.
În privinţa modificărilor pe Codul Fiscal, ministrul Eugen Teodorovici a precizat că în această vară se lucrează la o analiză comparativă pe Codul Fiscal şi pe Codul de Procedură Fiscală "articol cu articol", iar la final de an va exista un proiect de lege şi pe un Cod Fiscal şi pe Procedură Fiscală.
"Pe timpul acesta al verii, colegii mei lucrează la această analiză comparativă cu tot ce este Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, se ia articol cu articol, dacă e vreo propunere de făcut şi care sunt argumentele. Lucrăm foarte mult şi deschis cu tot ce înseamnă mediul economic, am invitat structurile asociative, de la Comisia din Parlament de Buget-Finanţe, ambele Camere, pentru ca la final de an să avem un proiect de lege şi pe un Cod Fiscal şi pe Procedură Fiscală şi îmi doresc foarte mult un consens cât mai larg în Parlament astfel încât să le aşezăm prevederile legale aşa cum este mai simplu de înţeles şi de aplicat. Nu facem o revoluţie. De la 1 ianuarie 2019 trebuie să rămână aşa cum ele se fac. Au fost multe modificări ale Codului Fiscal şi vrem să aşezăm aceste modificări într-o formă consolidată ca omul să ştie despre ce se discută când vine vorba despre zona fiscală", a subliniat Teodorovici.
El a adăugat că la fel se va face şi pe zona de evaziune fiscală, adică pe Legea 241 privind combaterea evaziunii fiscale plus alte prevederi din alte acte normative, care se vor armoniza până în toamnă, astfel încât firmele să nu mai fie descurajate să facă investiţii în România.
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, în 13 iulie, că ANAF pune la dispoziţia contribuabililor o aplicaţie informatică dedicată, care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, pentru a simplifica completarea şi depunerea online a Declaraţiei Unice.
Potrivit ANAF, se recomandă utilizarea din timp a aplicaţiei dedicate completării şi depunerii online a Declaraţiei Unice, pentru a se evita îngreunarea procedurii de depunere de către un număr mare de utilizatori înregistraţi simultan în sistem.