Antena 3 CNN Actualitate Social Ministerul Finanțelor, despre plafonarea RCA: Se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor

Ministerul Finanțelor, despre plafonarea RCA: Se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:40 29 Dec 2023 Modificat la 08:57 30 Dec 2023

Potrivit Ministerului Finanțelor, Executivul a adoptat actul normativ necesar prelungirii cu trei luni a duratei de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asigurãtori la data de 28 februarie 2023. Acestea vor putea fi ajustate cu maximum 6,8%, reprezentând prognoza ratei anuale a inflației la sfârșitul trimestrului II 2024 publicată de BNR.

„Măsura vine în contextul în care în luna decembrie 2023 au încetat de drept un număr de aproximativ 900.000 de contracte RCA, iar în primele 6 luni din anul 2024 circa 50% (aproximativ 3,5 milioane) din contractele RCA în vigoare își vor înceta valabilitatea. Ca urmare a ieşirii din piaţa asigurărilor RCA în ultimii doi ani a asigurătorilor cu cea mai mare cotă de piață, asigurători în portofoliul cărora se aflau cea mai mare parte a asiguraților RCA, a fost generat un dezechilibru între cerere și ofertă, fapt ce a condus la creștere a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. Astfel, prin aplicarea acestei măsuri se elimină potențialul impact negativ al creșterii prețurilor”, transmite ministerul.

Prelungire cu încă trei luni

Instituția susține că, în situația în care, după ce expiră această perioadă, se va constata că împrejurările excepționale care au impus decizia se mențin, aceasta va fi prelungită cu încă 3 luni.

„De asemenea, se introduc o serie de măsuri în ceea ce privește acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat plătite de către asigurătorii RCA. În cadrul proiectului, s-a avut în vedere acoperirea acestui risc pentru o perioadă de maximum 30 de zile fie de la data eliberării autorizației de reparație de către poliție, fie de la data eliberării documentului de intrare în reparație eliberat de către asigurătorul RCA. Aceasta poate fi totuși prelungită numai cu aprobarea asigurătorului RCA în situații justificate, probate cu documente. Totodată, pentru astfel de despăgubiri, asigurătorii RCA vor avea în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car”, mai arată Ministerul Finanțelor.

Aceasta precizează că, pentru vehiculele care nu se mai repară și se încadrează în situația de daună totală economică se aplică o limitare a valorii acestor despăgubiri acordate ce este legată de nivelul valorii de piață a vehiculului avariat.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole