Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Educaţiei anunţă activităţi de informare a elevilor privind posibilele pericole pe drumul spre şcoală

Ministerul Educaţiei anunţă activităţi de informare a elevilor privind posibilele pericole pe drumul spre şcoală

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:16 02 Aug 2019 Modificat la 18:16 02 Aug 2019

Ministerul Educaţiei Naţionale informează că, în contextul pregătirii anului şcolar 2019 - 2020, demarează o serie de acţiuni de conştientizare menite să crească siguranţa elevilor atât în perimetrul unităţilor de învăţământ, cât şi în exteriorul acestora.

„Astfel, odată cu începerea cursurilor şcolare, vor fi organizate activităţi şi ateliere de informare privind potenţialele pericole ce pot apărea pe traseul domiciliu - şcoală. Aceste sesiuni de informare implică întâlniri şi dialoguri cu specialişti (poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă)”, se arată într-un comunicat al MEN.

Sursa citată precizează că, în cadrul activităţilor de prevenire a traficului de persoane, Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Poliţia Română, va informa copiii şi părinţii cu privire la dimensiunea/specificul şi tipologia traficului de persoane.

Ministrul Daniel Breaz, interimar la Ministerul Educației

„Se are în vedere derularea unor activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu scopul de îmbunătăţire a cunoştinţelor şi competenţelor relevante ale profesorilor, care să le permită acestora să identifice potenţialele victime ale traficului de persoane din rândul tinerilor şi să le acorde asistenţă. În cadrul programelor de orientare şi consiliere/dirigenţie şi activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, vor fi abordate cu prioritate teme referitoare la limitarea fenomenului violenţei şi bullying-ului, la formarea unor comportamente civice responsabile şi sănătoase în rândul elevilor şi tinerilor, la utilizarea în siguranţă a internetului, precum şi la educaţia sexuală”, se menţionează în comunicat.

Citiți și: Declarația controversată pentru care Ecaterina Andronescu a fost demisă

Ministerul Educaţiei asigură elevii că depune toate diligenţele pentru ca aceştia să poată beneficia de tarife reduse la transportul local în comun pe tot parcursul anului calendaristic, drepturi prevăzute şi de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

MEN adaugă că vor fi continuate implementarea şi extinderea activităţilor derulate în cadrul unor proiecte dezvoltate în parteneriat cu instituţii şi organizaţii nonguvernamentale, având ca obiectiv creşterea siguranţei elevilor în şcoală şi în afara acesteia. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole