Antena 3 CNN Actualitate Social MAI: Mai sunt internate cinci persoane, după incendiul din clubul Bamboo

MAI: Mai sunt internate cinci persoane, după incendiul din clubul Bamboo

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 17:08 21 Ian 2017 Modificat la 17:08 21 Ian 2017

Cinci persoane mai sunt internate sâmbătă după-amiază, în urma incendiului de la clubul Bamboo, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

Dintre acestea, patru persoane sunt internate la Spitalul Floreasca și una la Spitalul Pantelimon. Oamenii au suferit intoxicări cu fum, hipotermii și contuzii.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne a mai spus că acest club a prim,it de-a lungul timpului cinci amenzi, majoritatea pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.

"Încă din această dimineaţă, la sediul MAI este prezentă doamna Sevil Shhaideh desemnată, prin decizia premierului Sorin Grindeanu, să exercite atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţilor Guvernului în perioada 18 - 22 ianuarie. Activităţile de intervenţie au fost coordonate de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, alături de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, secretarul de stat Raed Arafat, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, şi şefii altor structuri cu competenţe în intervenţia în situaţii de urgenţă. Prioritatea zero a MAI a fost şi rămâne salvarea vieţilor celor implicaţi în teribilul incident", a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. 

Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat sâmbătă dimineaţă că în urma incendiului din club a fost începută urmărirea penală într-un dosar penal privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), cercetările fiind făcute de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.

În urma incendiului din clubul Bamboo la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, dintre care sâmbătă după-amiază mai sunt internate cinci. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole