Antena 3 CNN Actualitate Cultură Ministerul Culturii participă la cea de a 28-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Praga din 11 - 14 mai

Ministerul Culturii participă la cea de a 28-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Praga din 11 - 14 mai

Mia Lungu
5 minute de citit Publicat la 14:58 08 Mai 2023 Modificat la 14:58 08 Mai 2023

Evenimentul va avea loc în perioada 11 – 14 mai 2023 și este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român Praga și Centrul Național al Cărții.

Standul național se află la poziția KB102, în cadrul spațiului expozițional Výstaviště, iar invitații Ministerului Culturii sunt Victoria Pătrașcu, Ștefania Mihalache și Radu Țuculescu.

Invitații Ministerului Culturii sunt Victoria Pătrașcu, Ștefania Mihalache și Radu Țuculescu. Moderarea şi traducerea evenimentelor vor fi asigurate de ICR Praga, prin Libuše Valentová, Jarmila Horáková, Jitka Lukešová şi Jiří Našinec.

Începând din acest an, Târgul de Carte de la Praga lansează proiectul Piața de carte din Europa Centrală și de Est, o platformă pentru edituri, agenții literare și alți profesioniști activi în industria cărții, implicați în piața literară din Europa Centrală și de Est.

Actuala ediție a Târgului „Lumea Cărții” este dedicată conceptului „Autori fără frontiere”, iar în acest sens va fi lansat un spațiu dedicat profesioniștilor din domeniul literaturii: vor avea loc întâlniri, prezentări, dezbateri. Din partea României vor participa autorul și traducătorul Bogdan Ghiu și Livia Stoia, agent literar.

Victoria Pătraşcu este scriitoare de cărți și de piese de teatru pentru copii, precum și una dintre scriitoarele fondatoare și vicepreședinta De Basm - Asociație Scriitorilor pentru copii și adolescenți. A debutat cu „Ziua în care a fugit somnul” (Editura Nemi, 2008; Editura Cartea Copiilor, 2017), carte care s-a bucurat de succes și a fost ulterior dramatizată pentru spectacole de scenă și radiofonice. În anul 2012, publică antologia „Stejarul pitic, cel mai bun tătic” (Editura Cartea Copiilor), carte finalistă a concursului Gala Bun de Tipar.

„Ela cea fără de cuvinte” (Editura Cartea Copiilor, 2016) este inclusă în catalogul The White Ravens (2016), una dintre cele mai importante selecții de carte pentru copii, este tradusă și publicată în Turcia de editura Masal Seramik Evi (2021) și urmează să fie tradusă și publicată în Macedonia, în 2023, la editura Čudna Šuma Publishing. În 2017, scrie „Lampio și grăuntele de lumină”, piesă care a avut peste o sută de reprezentații pe scena Teatrului Stela Popescu din București.

Tot în anul 2017 primește Premiul de Excelență pentru Literatura pentru Copii, acordat de Radio Itsy Bitsy. Au urmat alte douăzeci de cărți pentru copii, din care amintim: „Ooooo poveste de iubire” și „Șansa lui Bilețel”  (Editura Cartier), „Zuralo și rotița fermecată”, „Cântecul lui Zurali”, „Gaston Tomberon, eroul din Aheron”, „Nesupusele”, „O rețetă de curaj”, „Uluitoarele călătorii ale Ariadnei”, „Scrisori din Laponia” (Editura Univers), „Dragonul 32” (Editura Cartea Copiilor).

Ștefania Mihalache s-a născut în 1978, la Brașov. Este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză (2001) și a programului Master of Arts la Central European University, Budapesta (2002). A debutat cu romanul Est-falia, Editura Paralela 45, 2004, nominalizat la Marile Premii Prometheus, ediția a IV-a, categoria Opera Prima.

În martie 2010, publică romanul Poemele secretarei, Editura Cartea Românească, București. În anul 2012 obține titlul de doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea București, cu o teză despre copilăria în proza românească de după 1989. Debutează cu poezie în volumul „Sisteme de fixare și prindere” (2016), colecția Vorpal, Editura Nemira, obținând Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură și o nominalizare la Premiile Radio România Cultural.

În anul 2019, primește premiul pentru proză scurtă Boccace, Franța. În același an, este publicat volumul „Copilăria, Reconstituiri literare după 1989”, Editura Paralela 45, obținând o nominalizare la Premiile Observator Cultural, 2020, categoria Critică literară/Istorie literară/ Teorie literară și la Premiul „Cartea Discretă a Anului”, pentru 2020. Este prezentă în antologia bilingvă de poezie românească și spaniolă „Sombras, incendios y desvanes (Umbre, incendii și mansarde)”, Editura Vaso Roto, Madrid și Guadalajara.

În 2021, îi apare volumul de poezie „Cronica Akasha”, la Editura Nemira, colecția Vorpal. Pentru acesta, este nominalizată la Premiile Radio România Cultural 2022 și Premiile Observator Cultural 2022. În 2021 sunt reeditate romanele „Est-falia” și „Poemele secretarei” la Editura Casa de Pariuri Literare. În 2022 apare volumul de povestiri „Gene dominante”, Editura Humanitas, nominalizat la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași”.

Radu Țuculescu (născut în anul 1949, la Târgu Mureș) este romancier, dramaturg, publicist, traducător din limba germană. A absolvit Academia de Muzică din Cluj, secția vioară. Este realizator Radio România și TVR.

Dintre romanele publicate: „Degetele lui Marsias”, „Umbra penei de gâscă”, „Povestirile mamei bătrâne”, „Stalin, cu sapa-nainte!”, „Măcelăria Kennedy”, „Mierla neagră”, „Crima de pe podul Garibaldi” ș.a. Volume de teatru: „Ce dracu se-ntâmplă cu trenul ăsta?”, „Bravul nostru Micșa”. Romanele sale au fost traduse în Germania, Italia, Franța, Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Israel, iar piesele de teatru în cehă, franceză, engleză, italiană, turcă, ebraică, maghiară.

A primit numeroase premii naționale și internaționale pentru roman, teatru și filme tv. A fost bursier la Berna, Basel, Paris, Wiena. Din 2008, se află în repertoriul permanent al teatrului Orfeus din Praga. Cea mai recentă piesă, comedia neagră „O balegă în mijlocul drumului”, se joacă în capitala Cehiei de cinci stagiuni consecutive. Este prezent în Lexiconul de literatură universală Kindlers – Stuttgart 2009.

Bogdan Ghiu (născut în anul 1958) scrie și publică poezie, teorie (și) critică (despre literatură, filosofie, media, artă contemporană, arhitectură, teoria și pedagogia traducerii, politică) și traduceri (peste 80) din filosofia și literatura franceză.

Este membru al istoricei Generații 80, al Uniunii Scriitorilor din România, președinte ArtLit (Asociația Română a Traducătorilor Literari) și membru în conducerea PEN România („Traducere și drepturi lingvistice”). A tradus peste 80 de titluri din filosofia, științele umane și sociale și literatura franceză (Foucault, Derrida, Deleuze, Bourdieu, Latour, Luc Boltanski, Morizot, Barbara Stiegler etc.; Baudelaire, Breton, Artaud, Duras, Kundera etc.).

Cea mai cunoscută carte de poezie e „Manualul autorului” (1989, 2004), iar cea mai recentă, „Cu Orice e posibil” (Nemira, colecția Vorpal, 2019). Cel mai cunoscut eseu, „Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)” (2015), iar cel mai recent, „Pandemiocrația. Kairos și vidul împărtășit” (Contracriza 2, 2020). Cea mai recentă traducere: Milan Kundera, „Un Occident răpit sau Tragedia Europei Centrale” (2023).

Programul evenimentelor românești din cadrul Târgului Internaţional de Carte - Lumea Cărţii de la Praga, ediţia 2023

Vineri, 12 mai

16.00 – 17.00

Literatura română contemporană pentru copii cu autorii Victoria Pătrașcu, Radu Țuculescu. Moderare și traducere: Jitka Lukešová, Jiří Našinec

17.00 – 18.00

Autorii români se prezintă publicului ceh. Participă: Victoria Pătrașcu, Ștefania Mihalache, Radu Țuculescu, Bogdan Ghiu. Moderare și traducere: Jitka Lukešová, Jarmila Horáková, Jiří Našinec

Sâmbătă, 13 mai

12.00 – 13.00

Înțelesurile dramaturgiei între genurile literare. Un dialog între Radu Țuculescu și Jiří Našinec.

13.00 – 14.00

Literatura feminină din România. Participă: Victoria Pătrașcu, Ștefania Mihalache

Moderare și traducere: Libuše Valentová, Jarmila Horáková

Organizatori: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român Praga

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole