Lucian Romașcanu a acordat astăzi, la Opera Națională București, diplome de onoare elevilor Liceului de Coregrafie Floria Capsali, precum și profesorilor acestora.
Și soprana Mihaela Marcu, artistul plastic Macovei Dumitru, prim-balerina Ileana Iliescu, baritonul George Petean, artistul plastic Dumitru Macovei, dar și unele instituții culturale au primit din partea ministrului Lucian Romașcanu distincțiile și ordinele naționale semnate de Președintele României, Klaus Iohannis.
[GAL layout="4"]„Singurele distincţii oficiale dedicate sectorului cultural erau cele pe care le oferea Preşedinţia României. Şi am simțit că este momentul să avem şi noi, la Ministerul Culturii, un set de distincţii pe care le-am şi înfiinţat, prin ordin al ministrului.
Astfel, avem o diplomă de onoare şi o distincţie de excelenţă. Astăzi le-am lansat şi sunt foarte bucuros că am făcut-o pentru niște copii extrem de talentați. Ei sunt viitorul, ei sunt cei care vor fi, la un moment dat, titularii acestei scene superbe.
Noi, la Ministerul Culturii, la Opera Naţională, vă garantăm că suntem principalii dumneavoastră susţinători şi ori de câte ori veţi avea nevoie veţi găsi uşile deschise", a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, potrivit cultura.ro.