Ministerul Apărării a anunţat că Armata Naţională a Republicii Moldova îşi continuă activitatea în mod obişnuit, nu se implică în criză şi va rămâne în afara jocurilor politice.
„Pentru a reduce riscul unei escaladări, conform regulamentelor interne aplicabile în situaţii speciale, accesul în toate unităţile militare şi instituţiile Ministerului Apărării sunt interzise pentru oricine în afara personalului instituţiei, pe termen limitat, în funcţie de evoluţia situaţiei”, se spune într-un conunicat de presă emis de MA.
În document se menţionează că, potrivit Art.108 (1) din Constituţia Republicii Moldova, Forţele Armate sunt subordonate exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independentei şi a unităţii, a integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale, scrie adevarul.ro.