Antena 3 CNN Actualitate Mini-Schengen, soluţia pentru vacanţe fără ore pierdute la frontieră

Mini-Schengen, soluţia pentru vacanţe fără ore pierdute la frontieră

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:29 17 Feb 2024 Modificat la 16:29 17 Feb 2024

Mai puţine controale la frontiera terestră dintre România, Bulgaria şi Grecia sau ,,mini Schengen,, este o idee pe care o cer mai mulţi europarlamentari ai celor trei ţări.

"Grecia a fost mereu un susținător puternic al acestei idei. Grecia a promovat această idee. Grecia încă promovează această idee. Pentru noi este foarte important ca toate țările vecine să intre în Schengen. Membrii Parlamentului European, cei greci, încearcă în această direcție. Lucrează", a declarat Georgios Stafylakis, director organizația națională de turism

"Am vorbit cu doamna Spyraki, europarlamentar din partea Greciei. În 27 ianuarie am întrebat în Parlamentul European de ce nu avem condiţii Schengen ca la sosirile cu avionul sau pe mare şi la venirea cu maşina, în partea de nord a Greciei. Aşteptăm două săptămâni pentru a avea răspunsul", a declarat Grigoris Tassios, președinte organizație turism. 

Ideea vine mai ales în contextul în care se formează cozi interminabile la frontiere în perioada vacanţelor. Majoritatea turiştilor aleg maşina pentru a ajunge la destinaţie atunci când călătoresc în Bulgaria sau Grecia.

Deja rezervările pentru vacanță de vară în Grecia au apărut. Pentru cei care vor să plece cu autocarul, prețurile încep de la 60 de euro pentru un sejur în Grecia în aprilie. În funcție de luna în care se pleacă, de tipul cazării și desigur de masă, prețurile pot ajunge la peste 300 de euro. 

România și Bulgaria au primit undă verde pentru integrarea pe cale aeriană și navală în Schengen, din 31 martie, nefiind stabilit un termen pentru aderarea pe cale terestră.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole