Antena 3 CNN Politică Minciunile populiste ale lui Călin Georgescu: Benzină la 1 leu și energie gratis. Burnete: „Astea-s fabulații”

Minciunile populiste ale lui Călin Georgescu: Benzină la 1 leu și energie gratis. Burnete: „Astea-s fabulații”

A.S.
3 minute de citit Publicat la 17:29 04 Dec 2024 Modificat la 17:29 04 Dec 2024

Călin Georgescu a făcut promisiuni populiste marți, în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a spus că România ar putea avea „energie aproape gratis” și „benzină la 1 leu”. Radu Burnete directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a combătut aceste declarații miercuri, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN, și a explicat de ce ar fi periculos acest lucru pentru economia țării. „Vă aduc aminte că și înainte de 1989 aveam energie aproape gratis, seara, de la 8 la 10”, a spus Burnete.

„Avem hrană, nu doar mâncare. Asta poți să oferi. Ai apă, iar apa va fi mult mai prețioasă decât petrolul în următorii trei-patru ani, maxim. Apa va fi considerată mult mai prețioasă decât petrolul. Avem energie. Eu nu pot să accept în țara mea să plătesc factura la curent electric unei firme străine, să plătesc apa unei firme străine, gazul la o firmă străină. Este gazul meu, e petrolul meu, este apa mea, este energia mea. Noi putem să avem energie pe care s-o dăm aproape gratis, putem să avem litru la pompă cu un leu, la cât petrol avem,” a precizat acesta.

El a continuat, spunând că țara „n-am primit-o în dar nici de la Bruxelles, nici de la Washington”, susținând repetatele sale declarații anti-UE și anti-NATO.

„Eu mă gândesc la un dialog strategic. Dialog strategic înseamnă că te uiți la țara ta și înțelegi pe ce resurse se va juca în viitor. Ca să ai dialog strategic, trebuie să ai proprietate asupra resurselor. Trebuie să înțelegem bine: aici este țara noastră. Eu n-am primit-o în dar nici de la Bruxelles, nici de la Washington. Am primit-o în dar de la Dumnezeu, prin puterea iubirii. Asta este un fapt. Totul se poate discuta, însă cu respect total, dacă și ei mă respectă pe mine ca țară. Articolul 80 din Constituție este foarte clar: președintele reprezintă statul român și este garantul independenței, unității și integrității teritoriale. Punct”, a mai spus el în cadrul interviului.

Radu Burnete directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, spune că declarațiile lui Georgescu sunt niște „prostii”, pentru că „nu există nimic gratis pe lumea asta”.

„Vă aduc aminte că și înainte de 1989 aveam energie aproape gratis, seara, de la 8 la 10. Nu există nimic gratis pe lumea asta. Astea sunt niște prostii. O să avem energie gratis dacă se oprește economia. Dacă ajungem să alegem un astfel de candidat și oprim țara, da, va fi energie gratis pentru că nu o va cumpăra nimeni. Nu va mai vrea nimeni să producă și să facă afaceri”, a spus Radu Burnete în direct la Antena 3 CNN.

Despre afirmațiile cu „benzina la 1 leu” ale lui Georgescu, Radu Burnete a spus că „sunt niște fabulații”.

„Nu e adevărat. România procesează tot petrolul pe care îl are și importă suplimentar benzină și motorină. Astea sunt niște fabulații că avem suficient. Noi avem nevoie de mai mult petrol decât avem”, a mai spus Radu Burnete.

Călin Georgescu a mai spus și că statul ar trebui să dea proprietăți oamenilor și că vrea să gândească o reformă a proprietăților, o naționalizare a pământurilor.

„Întrebarea e ale cui proprietăți vrea să le împartă dl. Georgescu. Cât încă suntem o democrație, proprietatea privată e protejată în România. Dl. Georgescu spune pe de o parte că el vrea un stat mic, ca să nu ne apese, pe de altă parte, vrea să naționalizeze pământurile. Astea bănuiesc că oamenii le vor ceda de bună voie, adică se vor duce cu bucurie, ca în 1947, își vor da pământurile. Efectiv am senzația că m-am trezit într-un coșmar în care cineva vrea să ne întoarcă înapoi. Am mai văzut filmul acesta și putem citi ce se întâmplă”, a mai spus Radu Burnete.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole