Antena 3 CNN Actualitate Min. Sănătății l-a demis din funcție pe managerul de la Matei Balș. Spitalul a acumulat datorii uriașe. Surse: Rafila a redus bugetul

Min. Sănătății l-a demis din funcție pe managerul de la Matei Balș. Spitalul a acumulat datorii uriașe. Surse: Rafila a redus bugetul

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:31 28 Oct 2024 Modificat la 15:31 28 Oct 2024

Dr. Cătălin Apostolescu a fost demis luni din funcția de manager al Institutului Național de Boli Infețioase „Prof. Dr. Matei Balș” de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, motivul fiind acumularea datoriilor uriașe. Dr. Adrian Marinescu a fost numit manager interimar al institutului. Sursele Antena 3 CNN spun că acumularea datoriilor ar fi, de fapt, cauzate chiar de Rafila, care a redus bugetul spitalului și nu a făcut demersurile necesare pentru introducerea diagnosticului oficial de Covid, iar asta a dus la minusuri majore la decontare.

„Eliberarea din funcția de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”,  a dr. Cătălin Apostolescu s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006. 

Potrivit prevederilor legale menționate, contractul de management încetează „în cazul existenței a 3 luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situația în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”, a precizat Ministerul Sănătății.

În funcția de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Rafila îl acuză pe dr. Apostolescu de management deficitar în condițiile în care, prin ordin de ministru, a redus bugetul Institutului de la 10 milioane de lei pe luna între 2019 și 2022, la 3 milioane de lei pe lună. Spitalul ar fi ajuns astfel la un deficit de 18 milioane lei în primul trimestru din 2023.

Spitalul ar fi într-o situație critică și pentru că Rafila și Cristian Vlădescu nu au făcut demersurile pentru introducerea diagnosticului oficial de Covid, potrivit normelor internaționale. Ca atare, spun aceleași surse, spitalul nu are fișe ale pacienților cu diagnostic de Covid, ci de pneumonie, iar asta a însemnat minusuri majore la decontare.

Sursele Antena 3 CNN spus că situația este și mai critică la Institutul Marius Nasta, iar Beatrice Mahler ar urma să fie și ea demisă pe data de 8 decembrie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole