Antena 3 CNN Actualitate Ce făcea militarul din Constanţa în momentul în care a fost agresat şi deposedat de mitralieră. Totul are legătură cu telefonul lui mobil

Ce făcea militarul din Constanţa în momentul în care a fost agresat şi deposedat de mitralieră. Totul are legătură cu telefonul lui mobil

Cătălina Buzoianu
2 minute de citit Publicat la 10:12 21 Mar 2022 Modificat la 10:46 21 Mar 2022

O persoană a reușit să fure o mitralieră și un încărcător cu 30 de cartușe de la o unitate militară din Mamaia sat.

Hoțul l-a atacat pe militarul aflat la pază, i-a luat arma, apoi a sărit gardul unității, potrivit Ministerului Apărării.

Poliţia face verificări în judeţul Constanţa

Poliţia opreşte toate maşinile şi verifică atent în portbagaj şi sub banchete.

În momentul atacului hoţul purta cagulă pe cap ceea ce îngreunează ancheta. Până acum, singurele semnalente ale atacatorului sunt legate de înălţimea acestuia.

Poliţiştii caută un bărbat cu o înălţime aproximativă de 1,72 -1,75 metri

Căutările au fost extinse la nivel naţional. Din primele informaţii, atacatorul ar avea puţin peste 1,70 înălțime.

După o luptă cot la cot, sub ameninţarea cuţitului, hoţul a reuşit să fugă cu mitrariera soldatului şi cu cele 30 de cartuşe.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar, însă priorităţile, în acest moment, sunt identificarea agresorului şi recuperarea armei.

Ce făcea militarul în momentul în care a fost agresat şi deposedat de mitralieră

''O variantă pe care anchetatorii o iau în calcul este aceea că după ce a furat arma, agresorul ar fi aruncat-o în canalul Dunăre-Marea Neagra, motiv pentru care astăzi este aşteptată aici o echipă de scafandri militari care vor face scufundări.

Între timp, militarul agresat şi deposedat de arma din dotare, a făcut o serie de declaraţii. Iniţial a spus că se afla la punct fix, apoi că de fapt era în mişcare, de la un punct la altul în momentul în care a fost agresat. Apoi le-a spus anchetatorilor că în momentul în care a fost agresat citea o rugăciune de pe telefonul mobil, asta în condiţiile în care nu avea voie cu telefon mobil în post. Aşadar, va trebui efectuată şi o anchetă administrativă.

El a dat foarte multe declaraţii, însă a dat puţine informaţii despre agresor, doar că avea o înălţime de 1.72-1.75 şi că purta o cagulă, lucru ce împiedică identificarea lui. Este o anchetă complexă pe care procurorii militari o efectuează. Probabil că tot astăzi se va verifica şi modul în care a fost tăiat gardul de sârmă ghimpată din zona unităţii. Aceştia iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv aceea ca între agresor şi militar să exise o legătură, să fi fost complici. Ancheta este abia la început, iar concluzille vor apărea în zilele următoare", a transmis Cătălina Buzoianu, reporter Antena 3.

Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiei, declară că arma care a fost furată este "destul de puternică şi s-a luat în calcul orice ipoteză".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole