Bărbatul a povestit în exclusivitate pentru Antena 3 cum, amețit din cauza otrăvirii constante cu mercur, a plătit sume enorme.
„Scopul ei a fost să se îmbogățească și să afle cât mai multe informații despre mine și despre activitățile mele economice. Domnișoara nu e un simplu miss. Ea face parte dintr-un grup infracțional unde are în spatele ei avocați, niște polițiști.
Este o profesionistă. Ea, ca o actriță de Oscar, era veșnic supărată, inventa supărări, ca să mă determine pe mine să vin cu un cadou să o împac. Într-un final a ridicat miza până la un ordin de protecție inventat. Cu niște mesaje din 2019 vii să cer un ordin de protecție în 2020. A fost făcut la șantaj. Știa că am niște tranzacții pe rol și un eventual ordin de protecție îmi poate dăuna. L-a retras pentru 400.000 de euro. Ce iubită își șantajează iubitul cu 400.000 de euro?”, a povestit milionarul.
Acesta a recunoscut că se teme pentru viaţa lui.
Milionarul din Timiş otrăvit cu mercur de fosta amantă rupe tăcerea
Adrian Petru Luca a povestit cum a cunoscut-o pe tânăra cu care a avut o relaţie, dar şi cum a înţeles, într-un final, că aceasta nu încerca decât să obţină bani, vacanţe şi cadouri extravagante.
După aproximativ doi ani de relaţie, milionarul a început să se simtă din ce în ce mai rău şi a bănuit-o pe tânără că încearcă să îl otrăvească. Fără să îi spună iubitei, milionarul a făcut analize pentru a stabili dacă a fost otrăvit, iar într-un final, rezultatele au venit de la un laborator din Germania.
Medicii de acolo i-au spus milionarului român că în sângele său a fost descoperit mercur de zece ori peste limita admisă.
Pusă în faţa rezultatelor, tânăra a negat că a încercat să îl otrăvească cu mercur şi apoi a dispărut timp de două săptămâni.
Interviu exclusiv cu Adrian Petru Luca, milionarul din Timiş otrăvit cu mercur de fosta amantă
"Adrian Petru Luca: Cu domnişoara Miss, în 2018, în primăvară (n.r. s-au cunoscut).
Reporter: Cum au decurs lucrurile în toţi aceşti ani?
Adrian Petru Luca: Am avut o relaţie clasică între un bărbat şi o femeie, nimic special. Până anul trecut.
Reporter: Ce s-a întâmplat anul trecut?
Adrian Petru Luca: Am început să mă simt foarte rău, nu ştiam ce am, credeam că mi-am pierdut minţile, că înnebunesc. Şi într-un final, după multe analize, am descoperit mercur de vreo zece ori peste limita normal admisă. Problema este că mercurul ăsta nu stă în sânge. El doar circulă şi se depozitează într-un final, în general în creier, ficat, rinichi. Îţi afectează tot organismul şi te transformi într-o plantă. Ţi se blochează creierul, nu mai poţi gândi, nu mai auzi, nu mai poţi respira.
Reporter: Aţi sunat-o imediat şi i-aţi comunicat rezultatele?
Adrian Petru Luca: Da, sigur că da.
Reporter: Şi ce v-a răspuns?
Adrian Petru Luca: N-a recunoscut nimic. Şi a doua zi a dispărut. Vreo două săptămâni. A zis că pleacă la mănăstiri, de fapt a fugit la Braşov unde avea alt pretendent. A fugit, pur şi simplu. Şi-a dat seama că am aflat.
Reporter: Intuiţi momentele în care v-a otrăvit cu mercur? Cum se întâmpla?
Adrian Petru Luca: Îmi punea în cafea, în vin şi noaptea îmi punea după ureche. Sunt probe certe, din punctul meu de vedere, sunt declaraţiile martorilor, sunt multe probe de care nu vreau să vorbesc. În momentul în care îl manipulezi (n.r. mercurul), vaporii sunt extrem de periculoşi şi n-ai cum să scapi. Eu sunt convins că şi ea este intoxicată cu mercur chiar dacă nu vrea să îşi facă analiza.
Reporter: A avut vreodată simptome în prezenţa dumneavoastră?
Adrian Petru Luca: Da, are simptomele. Sunt luni de zile în care nu poţi să te mişti din pat. Eşti o plantă, nu ai energie, nu ai energie să vorbeşti. Nu ai forţă mentală să gândeşti. Stai şi respiri aşa cum poţi. Am încercat în Viena, am încercat în Munchen, am încercat la Milano, din păcate în Europa tratamentul ăsa este superficial şi singurii care au un tratament care dă roade pentru povestea asta sunt americanii şi abia din primăvară, când am avut acces la sistemul de tratament şi medicamentele din SUA am început să mă recuperez.
Reporter: Ştiţi şi de unde procura acest mercur? Din ţara noastră, din străinătate?
Adrian Petru Luca: Da, ştiu, dar nu pot să dau date din anchetă".