Antena 3 CNN High Tech Miliardarul român Daniel Dines demisionează din funcția de co-CEO al companiei UiPath

Miliardarul român Daniel Dines demisionează din funcția de co-CEO al companiei UiPath

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:22 10 Iul 2023 Modificat la 18:23 10 Iul 2023

Fondată în anul 2005, la București, compania UiPath a fost creată sub numele de DeskOver, de programatorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă.

Din aprilie 2021, UiPath s-a listat pe Bursa de la New York, cea mai mare din lume, devenind prima companie născută în România care ajunge acolo.

În luna mai 2021, acțiunile UiPath au crescut până la circa 80 de dolari, valoarea de piață a companiei ajungând astfel la aproximativ 44 de miliarde de dolari.

Ulterior, însă, acțiunile firmei cu sediul central la New York au scăzut, valoarea de piață a companiei coborând la circa 9,2 miliarde de dolari în prezent.

Citeşte şi: Daniel Dines, CEO UiPath, le-a povestit studenţilor cum a ajuns miliardar în dolari: "Preferam să trăiesc de la lună la lună decât să lucrez pentru un prost"

În prezent, firma IT are sediul central la New York, însă la București se află în continuare cel mai mare centru al său de dezvoltare software.

În acest context, Daniel Dines a notificat, pe 7 iulie, Consiliul de Administrație al UiPath, Inc. că va demisiona din funcția de co-director general al companiei, începând cu data de 31 ianuarie 2024, potrivit startupcafe.ro

Daniel Dines va rămâne în poziția de președinte executiv al Consiliului de Administrație al UiPath și va lua în primire și o funcție nou-creată de Chief Inovation Officer (director de inovare).

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole