Este pentru prima dată, în ultimii doi ani, când ceremonialul se desfăşoară fără restricţii, localnicii venind în număr mare pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în ciuda frigului şi a ninsorii.
Oamenii au purtat coşuri în care se aflau ouă roşii, şuncă, drob, friptură sau prăjituri, iar mulţi au venit cu flori în mâini, acestea urmând să înfrumuseţeze masa de Paşti.
Coşurile din nuiele au şi ele povestea lor, multe fiind folosite doar pentru acest ceremonial, la fel ca şi şervetele brodate, aşezate peste bucate.
Unii dintre participanţi au venit îmbrăcaţi în costume populare secuieşti şi foarte multe familii au participat alături de copii, care au purtat mici coşuri cu ouă roşii şi bucate de Paşti, pentru a transmite mai departe această tradiţie.
Oamenii şi-au exprimat bucuria că au putut participa fără restricţii la acest ceremonial devenit foarte popular în zonă.
[GAL layout="4"]La rândul său, preotul Darvas Kozma Jozsef a vorbit despre această mare sărbătoare a creştinătăţii.
"Sărbătorim împreună cu credincioşii care cred în Domnul Isus Hristos şi vrem să trăim şi în viitor după Evanghelia lui Hristos, în dragoste. Şi asta este viitorul pentru ţară şi pentru oameni: dragostea lui Isus Hristos", a spus Darvas Kozma Jozsef.
În alţi ani, ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, dar acum zona a fost mult extinsă, întrucât numărul de participanţi a fost mai mare, fiind blocată temporar circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului.
Numarul de oameni estimativ a depăşit 8000 de persoane. La fel ca în anii precedenţi, slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată de fostul episcopul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
După slujbă, preoţii au mers printre oameni şi au sfinţit bucatele, pe acordurile imnurilor pascale. Ei le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final au fost intonate imnul Ungariei şi cel secuiesc.
La Miercurea-Ciuc, tradiţia sfinţirii bucatelor sub cerul liber este una extrem de iubită, care adună comunitatea împreună. În prezent, acest ceremonial a devenit un simbol al Sărbătorilor Pascale catolice de la Miercurea-Ciuc.