Antena 3 CNN Actualitate Religie Mii de oameni au fost prezenți la cel mai mare pelerinaj din București. "Ne rugăm pentru sănătate și pace în lume"

Mii de oameni au fost prezenți la cel mai mare pelerinaj din București. "Ne rugăm pentru sănătate și pace în lume"

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 22:19 23 Oct 2022 Modificat la 22:19 23 Oct 2022

Oamenii care au venit astăzi la Catedrala Patriarhală din Capitală s-au rugat pentru sănătate și pentru pace în lume. O parte dintre aceștia au spus că în astfel vremuri grele e important să nu ne pierdem credința în Dumnezeu.

Mii de credincioși au venit pentru a se închina la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Unii dintre ei au stat la coadă chiar și o oră și 20 de minute pentru a ajunge la racla cu moaște.

Pelerinajul este organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor și va ține până vineri 28 octombrie astfel încât toți oamenii care își doresc să ajungă aici să o pot face.

Slujba religioasă de luni va fi săvârșită de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel la altarul mare de vară al Catedralei Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor care este prăznuit pe data de 27 octombrie.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole