Antena 3 CNN Actualitate Mii de oameni, alături de Antena 3. Telespectatorii se solidarizează împotriva abuzului

Mii de oameni, alături de Antena 3. Telespectatorii se solidarizează împotriva abuzului

S.T.
2 minute de citit Publicat la 10:46 16 Feb 2016 Modificat la 10:46 16 Feb 2016
Telespectatorii se solidarizează împotriva abuzului îndreptat asupra jurnaliştilor Antena 3. Mii de oameni au postat pe adresa noastră de e-mail mesaje în care îşi exprimau dorinţa de a ieşi în stradă, dacă va fi cazul, pentru a împiedica închiderea Antenei 3. Ce spun oamenii?

Constantin Ionescu ne-a scris: `Aţi deranjat şi aţi demascat prea mulţi hoţi, mafioţi şi trădători de ţară! E reacţia sistemului încă îmbâcsit de slujitorii lui Băsescu! Am 76 de ani, merg greu, merg cu baston, dar vin alături de voi în stradă, fie la sediu vostru, fie la Universitate!”

Dan Souaca din Zalău ne-a scris că este alături de Antena 3 în aceste momente de mari provocări şi crede că este momentul să ieşim în stradă să protestăm împotriva acestor abuzuri. Să ne facem auziţi, pentru că am impresia că numai prin protestul unor mase mari de oameni se va rezolva. Voi ieşi în stradă, eu şi familia mea!

Nusha, o telespectatoare Antena 3, ne scrie din Canada că nu-şi poate opri lacrimile din cauza neputinţei de a ne ajuta, de a fi în faţa sediului nostru pentru a ne apăra de mizeria care s-a instalat în România.

Lidia din Braşov ne-a scris că trebuie ieşit în stradă pentru susţinerea Antenei 3 şi a Trustul Intact. Telespectatoare noastră mai scrie că suntem singurii care am informat corect despre abuzuri şi asta deranjează până la paroxism puterea şi pe cei mentinuţi în funcţii.

Victor spune că s-a trecut la războiul total împotriva Antenei 3 dar şi împotriva poporului român! De ce? Este simplu! Vin alegerile! Şi Antena 3 nu se opreşte din dezvăluirile care deranjază!

Ana şi Gheorghe Holban ne-au scris: „Sunt nişte ticăloşi! Nu renuntaţi! Mergeţi înainte! Suntem alături de voi. Ardealul e cu voi!”

Vă invităm să ne trimiteți în continuare mesajele dumneavoastră pe adresa de email stiri@antena3.ro. Echipa Antena 3 le va citi pe toate, iar gândurile dumneavoastră vor ajunge în jurnalele postului nostru.

Trustul Intact se confruntă cu un abuz fără precedent! ANAF şi-a trimis agenţii să scoată Antena 1 şi Antena 3 din sediu.

Este o acţiune în forţă în condiţiile în care trustul nostru a făcut zeci de cereri la Ministerul de Finanţe pentru a obţine dreptul de a închiria acest spaţiu, aşa cum prevede legea, fie a obţine un termen rezonabil pentru mutare.

Este o decizie nedreaptă a fiscului în condiţiile în care Antenele sunt singurele televiziuni nu au nicio datorie către statul român şi plătesc la zi taxele şi impozitele.

Realizatorii Antena 3 consideră că este vorba despre un plan vechi de închidere a televiziunii care de-a lungul anilor a făcut dezvăluiri şi anchete incomode.

Un lucru e cert: autorităţile ştiu că o televiziune cu tone de aparatură şi kilometri de cabluri nu se poate muta în cinci zile.

Etichete: post confiscat abuz
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole