Mii de făclii au fost amplasate și aprinse, în noaptea de miercuri spre joi, în podgorii și livezi, de către responsabilii acestor culturi.
Oamenii nu au avut în vedere un spectacol festiv, ci lupta împotriva înghețului, dușman consacrat al primelor roade ale primăverii, cu precădere al viței de vie, al merelor pitice și al caiselor noi.
Presa italiană notează că în noaptea respectivă temperaturile au coborât la -2 grade, fiind specifice mai degrabă iernii, decât primăverii.
Pentru a preveni pagubele, agricultorii au aprins aceste mici focuri localizate, pentru ca temperatura să nu scadă sub zero grade.
Înghețurile de primăvară reprezintă un dezastru natural major în pomicultură.
[GAL layout="2"]În următoarele zile, se așteaptă o creștere a temperaturilor, cu maxime de 17 grade Celsius în bazinul Bolzano, precizează presa italiană.