Mii de elevi vor trebui să recupereze în perioada următoare orele pierdute după ce, la început de an, au avut parte de o vacanță forțată din cauza viscolului.
Reprezentanţii şcolilor vor stabili zilele acestea cum va arăta orarul, spre nemulţumirile părinţilor şi ale copiilor.
De exemplu, unii dintre părinți au cerut ca zilele să fie recuperate pe 23 și 24 ianuarie, în timp ce alţii au cerut ca elevii să vină la cursuri sâmbăta.
În această situație se află elevii din șapte județe care s-au aflat sub cod portocaliu.
Inițial, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie se realizează până la sfârşitul anului şcolar, fiind vorba de ore de evaluare, şi nu de predare.