Antena 3 CNN Actualitate Mii de apeluri la Telefonul Copilului. Mulți au fost certați sau bătuți de părinți pentru notele obținute la examene

Mii de apeluri la Telefonul Copilului. Mulți au fost certați sau bătuți de părinți pentru notele obținute la examene

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Specialiştii de la Telefonul Copilului sunt în alertă în perioada vacanței. Zilele libere au adus mii de apeluri din partea copiilor care s-au declarat victime ale unor forme de abuz.

De la începutul vacanței de vară a elevilor și până în prezent au fost înregistrate aproape 3.000 de apeluri din partea copiilor la numărul 116.111, linia europeană de asistență pentru copii. Ceea ce este şi mai alarmant este faptul că aproape 20% dintre cei care au cerut ajutor la Telefonul Copilului s-au plâns că au fost bătuți sau pedepsiți de părinți pentru că nu au luat notele aşteptate la examen.

19% dintre ei au acuzat un comportament abuziv din partea părinților în urma rezultatelor considerate nesatisfăcătoare de către aceștia la Evaluarea națională și admiterea la liceu. Şi vorbim despre abuz manifestat prin violență verbală, denigrare, comparații cu rezultatele altor copii, amenințări, abuz manifestat prin violență fizică, abuz emoțional, șantaj, diverse interdicții referitoare la petrecerea timpului liber cu prietenii sau utilizarea telefonului mobil.

Copii abuzați de părinți din cauza notelor

Fetele au contactat linia europeană de asistență pentru copii, gestionată în România de Asociația Telefonul Copilului, în număr mult mai mare, adică aproape 80%. 

Referitor la grupele de vârste, în perioada vacanței de vară, cei mai mulți copii care au solicitat sprijinul organizației aparțin categoriei de vârstă 13-15 ani.

Categoria de vârstă 16-17 ani a fost reprezentată în procent de 27,5%, iar categoria 10-12 ani, în procent de 20,6%.

1 din 3 copii a prezentat două sau mai multe probleme asociate sau exacerbate în perioada aceasta, a vacanței de vară.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile