Antena 3 CNN Actualitate Locale Mii de consumatori din Vaslui au rămas fără curent în urma furtunilor puternice. Lista localităților afectate

Mii de consumatori din Vaslui au rămas fără curent în urma furtunilor puternice. Lista localităților afectate

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 23:15 29 Aug 2023 Modificat la 23:15 29 Aug 2023

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, sunt afectate parţial patru linii electrice aeriene de medie tensiune şi 27 de puncte de transformare şi de alimentare.

"În judeţ sunt afectaţi 2.212 de consumatori din localităţile Berezeni, Ferma Sărata, Vetrişoaia, Costeşti, Roşieşti, Vaslui, Băceşti, Dumesti, Bălăuţa, Vovrieşti şi Băluşeşti. Se acţionează cu patru echipe de intervenţie", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Marţi seara, în judeţul Vaslui s-au înregistrat precipitaţii abundente şi furtuni în mai multe localităţi.

Conform datelor prezentate de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe DN 15B, în apropierea localităţii Dumeşti, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri, pentru aproximativ 30 de minute, din cauza unor arbori căzuţi pe carosabil.

Nu au fost raportate persoane rănite sau autovehicule avariate.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole