"Mai avem o lună şi jumătate de restricţii. Atât. O lună şi jumătate. Anul acesta a fost an de restricţii: 2020. Am spus-o de la început, dar nu vrem să înţelegem.
Oricât de multă revoltă ar fi în noi, câtă gălăgie facem e degeaba. Noi vorbim, noi auzim. Suntem ca sindicatul. Sindicatul e ca mama mare: ea zice, ea aude.
O lună şi jumătate şi gata. Eu privesc optimist treaba aceasta pentru că ştiu ce urmează să vină în anul următor. Eu zic că e diferit. E total diferit.
În primul rând, energiile globale sunt altele. Nu e niciodată un an la fel. Nici măcar peste nouă ani, când va fi iar un an cu încărcătură cum a fost anul acesta, nu va fi la fel. Totul este pe spirală, de la alt nivel, la cu totul alt nivel.
Totul se schimbă din prima zi a anului, pe 1 ianuarie 2021
Degeaba ne zbatem, mult zgomot fără nimic. Trecem de acest an, iar de la 1 ianuarie, chiar din prima zi, venim cu alte caracteristici.
Numai cu Doamne ajută şi cu încredere. Că matematica nu se schimbă de la an la an. Nu are cum. Şi nici astrele nu pleacă altfel", a explicat Mihai Voropchievici.